G4Media: De ce a demisionat Piedone din funcția de președinte executiv al partidului fondat de Dan Voiculescu?

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care deținea și funcția președinte executiv al partidului fondat de Dan Voiculescu, s-a declarat nemulțumit, într-o serie de  înregistrări transmise colegilor de partid și obținute de G4Media.ro, că PUSL a anunțat luni, peste capul său, că o susține pe Gabriela Firea la un nou mandat de primar general. Ieri dimineață acesta și-a anunțat și demisia din funcția de președinte executiv al PUSL.

Piedone intenționa să candideze el la un mandat de primar general iar comunicatul prin care PUSL anunța că o susține pe Firea i-ar fi determinat decizia potrivit sursei citate.

Edilul a transmis o serie de mesaje pe parcursul a două zile, iar în ultimul și-a înaintat demisia.

„Las capetelor luminate din acest partid, doamne și domni, să-l conducă fără vanitate și fără preamărire. Nu m-a jignit nimic mai mult decât atunci când vrei să construiești și să faci ceva, să fii acuzat. Da, conducerea e colectivă, corect și nu mi-am asumat eu să fiu un conducător, dar răspunderea este nominală. Dacă răspunderea e colectivă, atunci când răspundem, răspunderea se împarte tot în nominal. (…) Nu vreau să vă plictisesc. Important este că de astăzi eu, Cristian Popescu, las conducerii partidului dreptul de a alege unul mai bun, eu fiind de astăzi un simplu membru de partid, care voi răspunde la chemările partidului, la acțiunile lui, ca toți membrii de partid.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati