Președintele Klaus Iohannis dispune de un mini-teren de golf cu trei găuri și la reședința oficială de la Vila Lac 3 din cartierul Primăverii, nu doar la reședința de vară de la Neptun, după cum rezultă din imaginile surprinse din satelit de G4Media.ro și confirmate de surse oficiale. Din imagini rezultă clar cel puțin o gaură amenajată, însă sursele G4Media.ro au confirmat că este vorba, la fel ca la Neptun, de trei.
- Administrația prezidențială nu a răspuns până la ora publicării articolului la întreabarea dacă dacă Regia Protocolului de Stat (RA-APPS) a amenajat mini-terenul de golf la solicitarea președintelui Klaus Iohannis și în ce an s-a întâmplat acest lucru.
Președintele Klaus Iohannis a locuit la începutul mandatului câteva luni la Vila Lac 2, până când fostul președinte, Traian Băsescu a eliberat Vila Lac 3.
Guvernul a decis în iunie 2015 ca după mutarea la Vila Lac 3 a președintelui Iohannis, Vila Lac 2 să își piardă regimul de reședință prezidențială, urmând să fie folosită de RA-APPS pentru diferite activități de protocol. Cele două clădiri sunt învecinate pe o peninsulă, despărțite doar de un mic părculeț și înconjurate de vegetație. Potrivit surselor G4Media.ro, chiar dacă nu mai are statut de reședință oficială, Klaus Iohannis folosește uneori și Vila Lac 2.