Gabi Luncă a murit. Încă un nume mare al muzicii lăutărești a fost răpus de COVID 19

Încă un nume mare al muzicii lăutărești a murit, vineri noaptea. Gabi Luncă a decedat, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul din Ilfov, după ce s-a infectat de COVID-19 în urmă cu două săptămâni. Fiica artistei, Rebeca Onoriu, a anunțat decesul mamei sale în noaptea de vineri spre sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

„După 23 ani, din nou împreună! Cântă împreuna Celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viață întreagă! O să ne revedem…”, a scris Rebeca Onoriu, în dreptul unei fotografii în care sunt Gabi Luncă și acordeonistul Ion Onoriu, cel cu care marea voce a muzicii lăutărești și populare s-a căsătorit în 1964. Ion Onoriu a murit în urmă cu 23 de ani, în 1998, scrie G4Media.

Foto: Facebook / Rebeca Onoriu

Artista s-a născut în 16 octombrie 1938, la Vărbilău, Prahova. Din 1992, ea a mai cântat doar muzică religioasă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati