Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a invitat, marți, consilierii locali la o discuție pregătitoare pentru cele două runde de dezbatere publică, privind bugetul local.
„Înainte de a comenta asupra acestui subiect, le reamintesc oamenilor de bună-credință că dezbaterile publice au devenit o practică obișnuită, de când am preluat mandatul de primar al Sectorului 6.
- Acum, le recomand ”specialiștilor”, care vor să salveze România, dar care s-au opus, în ultimii trei ani, tuturor proiectelor benefice sectorului, chiar și propriilor propuneri de investiții, să lectureze, din bun simț pentru funcția de ales local, toate documentele care stau la baza constituirii acestei propuneri de buget.
Dacă a plăti utilitățile la creșe, grădinițe, școli și licee, bursele elevilor, programul Școală după Școală, indemnizațiile persoanelor cu handicap, salariile asistenților sociali sau sumele necesare creșterii calității infrastructurii rutiere și a spațiilor verzi din sector reprezintă o abordare greșită, le solicit public acestor ”fini cunoscători” să vină cu o propunere concretă, coerentă și legală.
- Tot oamenilor de bună credință le aduc la cunoștință că, de la preluarea mandatului, am crescut anual bugetul alocat cheltuielilor de dezvoltare și pentru investiții, ajungând astăzi la un procent de aproximativ 40% din bugetul local, iar dacă adăugăm și toate fondurile externe atrase, dedicate exclusiv investițiilor, procentul crește la aproximativ 50%. În concluzie, mesaj pentru habarniștii de serviciu.
Vă aștept cu temele făcute, cu mai puțină demagogie și cu mai puțini bani publici, încasați de la partid, în calitate de ”specialiști” și cu acest procent în minte: 50%! Habarniștilor le urez lectură plăcută, iar oamenilor de bună credință le mulțumesc pentru încredere și le doresc o seară frumoasă!”, a scris Mutu, pe Facebook.