Primăria Capitalei va începe aplicarea vinietei Oxigen din luna martie, lunile ianuarie și februarie fiind pentru informarea cetățenilor și conștientizare, a declarat primarul Gabriela Firea, luni, în cadrul unui comandament pentru fluidizarea traficului. Cu alte cuvinte, primarul general a decis amânarea datei de la care se va percepe taxa.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat pe 24 octombrie, la propunerea primarului Gabriela Firea, introducerea vinietei Oxigen începând cu 1 ianuarie 2020 pentru mașinile sub Euro 4, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021. Mașinile noneuro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din 2024, scrie Hotnews.ro
Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, începând cu data de 01.01.2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai mică de 5 tone pe arterele din Bucureşti este restricționat zilnic, de luni pană vineri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmează:
- pentru masinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 și Euro 6, accesul fără restrictii pe toate arterele;
- pentru cele cu norma de poluare Euro 3 și Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen; Restricția pentru Euro 4 se aprobă din 2021.
- pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen
Pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4 – 5 lei pe zi. Șoferii care nu au vinieta corespunzătoare vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atât de polițiști și polițiști locali, cât și de ”împuterniciți ai primarului general”.