Gabriela Firea a inaugurat prima clădire din programul de consolidări al Primăriei – FOTO

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a postat imagini înainte și după finalizarea primei clădiri din programul de consolidări al Primăriei Capitalei!

Construit în urmă cu peste 100 de ani, imobilul a fost consolidat și reabilitat în timp record și, în curând, proprietarii se vor întoarce în casă nouă și sigură, se precizează pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea.

Termenul de finalizare, 9 luni

“Am fost azi dimineață la clădirea din str. Blănari nr. 10 care își poate reprimi locatarii. Compania Municipală Consolidări SA a demonstrat că, dacă te implici așa cum trebuie, reușești cu brio! Ne aflăm în prima clădire consolidată complet în cadrul programului derulat de Primăria Capitalei, un succes dacă avem în vedere că termenul de finalizare prevăzut în contract era de 36 de luni, iar Compania a terminat în doar 9 luni!”, a declarat Gabriela Firea.


De asemenea, primarul Bucureștiului scrie că în ultimii 2 ani Primăria Capitalei a lucrat în 200 de imobile aflate în prima clasa de risc seismic.

Pentru lucrările de consolidare la imobilul de pe stradă Blănari nr. 10, (alcătuit din subsol, parter, 2 etaje și pod), s-au folosit peste 40.000 kg de fier, peste 1.000 mp de cofrag și peste 200 metri cubi de beton.

Care sunt planurile de viitor ale Primariei Capitalei?

De asemenea, se precizează că, în perioada următoare Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Lucrărilor cu Risc Seismic (AMRCCRS) și Compania Municipală Consolidări S.A jlucrează în ritm alert pentru finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare la imobilele alăturate, respectiv Blănari nr.2 (subsol+parter+ 3 etaje, 1.200 mp), Blănari nr. 6 – nr. 8 (subsol, parter și 3 etaje).

Clădirile au fost construite în anul 1870, fiind printre cele mai vechi imobile cuprinse în programul de consolidare al Municipalității.

Primarul Capitalei precizează că familiile în care venitul net pe membru de familie este mai mic decât 3.000 lei – salariul mediu net pe economie – nu plătesc nimic pentru consolidarea locuinței. Suma este suportată în totalitate de la bugetul local, iar familiile în care venitul net total este mai mic decât de 3 ori salariul mediu net pe economie plătesc doar 50% din valoarea lucrărilor de consolidare, timp de 25 de ani, în rate egale, fără dobândă.

Vezi mai jos cum arata imobilul inainte de reabilitare:

Sursa foto: Facebook Gabriela Firea

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati