Gabriela Firea: Am continuat să repartizez locuințe sociale pentru bucureșteni

Primarul General din București, Gabriela Firea, anunță că un nou lot de locuințe sociale a fost distribuit către cetățenii defavorizați, din București. În total, vor fi 8 blocuri de locuințe cu 600 de apartamente, care vor ajunge la oamenii care au nevoie de o locuință socială.

”Dorinte implinite dupa 15-20 de ani! Am continuat sa repartizez locuinte sociale pentru bucurestenii care au depus cerere cu multi ani in urma, intr-un cartier de blocuri construit de Primaria Capitalei. Am ajuns la 200 de apartamente cu 3 si 2 camere, precum si garsoniere. Unii au fost evacuati de fostii proprietari, altora le-a fost arsa casa in incediu, sunt persoane cu dizabilitati sau din familii cu venituri foarte mici.

În București sunt peste 4.000 de cereri pentru locuințe sociale, din păcate până acum nu au putut fi rezolvate pentru că Primăria nu a construit blocuri cu această destinație în mandatele anterioare.

Anul trecut, prin două dintre companiile municipale am demarat un proiect ambițios în domeniu, vor fi în total 8 blocuri de locuințe sociale, cu 600 de apartamente.

Primul bloc, cu 11 etaje și 114 apartamente, este aproape gata, iar celelalte 7 blocuri vor avea 5 etaje”, se arată pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea.

Viceprimar Aurelian Bădulescu a adăugat că acel „complex de locuințe este situat în continuarea cartierelor Drumul Taberei și Ghencea, într-o zonă care începe să fie din ce în ce mai utilată cu facilități sociale. Urmează să mărim în zonă căile de acces și să le vascularizăm cu cele necesare transportului, pentru ca cei care vor ocupa aceste apartamente să aibă acces direct la zonele centrale ale orașului. Este cel mai îndrăzneț proiect și prima realizare la această dimensiune la nivelul Capitalei în domeniul social.

· La parterul blocului va exista un complex multifuncțional de servicii – de ex spălătorie, creșă, astfel încât locatarii să aibă acest gen de facilități la îndemână.

· În zonă se află deja centre comerciale, piețe, nu mai puțin de 14 grădinițe, 11 școli generale și 6 licee.

· Prima etapa a proiectului include și realizarea a aprox 1.300 mp de spații verzi.”

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati