Gabriela Firea anunță că au început lucrările la hidroizolația la Nodul Virtuții

Primarul general Gabriela Firea spune că au început lucrările la hidroizolația podului Nodul Virtuții, iar rampele de acces sunt într-un stadiu avansat. Tot ea spune că urmează „lucrări în premieră în România”.

Prima etapă a proiectului „Străpungere Ciurel – Nod Rutier Virtuții” se apropie de finalizare. Conform graficului de execuție, sunt în lucru rampele de acces către podul hobanat, o parte dintre acestea fiind deja asfaltate, a scris Firea, pe Facebook.

  • „Vrem să încheiem lucrările la Nodul Virtuții, până la sfârșitul acestui an. Până atunci, continuăm într-un ritm accelerat lucrările la montajul final al podului peste peste Șoseaua Virtuții și ne apropiem de realizarea, în conformitate cu legislația în vigoare, a testele statice și dinamice. Abia după această etapă, se va putea circula pe Nodul Virtuții! Reamintesc că am preluat acest proiect la un stadiu de execuție de doar 10%, iar în prezent Nodul Virtuții este aproape de finalizare”, a mai explicat primarul general.

În acest moment, sunt într-un stadiu avansat lucrările la hidroizolația structurilor Nodului rutier, precum și la primul strat asfaltic de protecție. De asemenea, s-a început instalarea parapetelor metalice de protecție și a fost finalizat tăblierul metalic al pasajului peste Șoseaua Virtuții, iar la podul hobanat peste Râul Dâmbovița, montarea și prima etapa de tensionare a hobanelor este definitivată, urmând etapa finală de tensionare a hobanelor.

De asemenea, continuă proiectarea arterei care va face legătura între Nodul Virtuții și Bulevardul Uverturii. Coridorul de expropriere a fost refăcut, astfel încât nu va mai fi nevoie exproprierea mai multor clădiri.

Pentru finalizarea proiectului Nod Virtuții, în următoarele săptămâni, pe șantier vor fi desfășurate lucrări în premieră națională. Astfel, podul metalic de peste Șoseaua Virtuții va fi ridicat câțiva zeci de centimetri cu ajutorul unor prese hidraulice de mare capacitate pentru a fi montat în poziția finală. Tablierul aferent unei sens de circulatie, din cadrul podului dublu, cântărește aproape 3.200 de tone, iar coordonarea se va face la milimetru.

De asemenea, va avea loc montarea podului metalic peste Râul Dâmbovița, care va face legătura între breteaua dinspre Grozăvești și sensul giratoriu de sub pod. Grinzile metalice vor fi ridicate folosind o macara de 500 de tone.

Proiectul are trei componente principale: Nodul Virtuții (care presupune un pasaj peste Râul Dâmbovița și peste Șoseaua Virtuții) și drumul expres până la Bd. Uverturii, o alta secțiune de la Bd. Uverturii până în Centura Bucureștiului și cea de a treia – din Centura Bucureștiului până în Autostrada A1.

Proiectul urmărește realizarea unui drum expres care face legătura între Splaiul Independenței și Autostrada A1. Se va obține, astfel, o intrare mai facilă în Capitală, descongestionand semnificativ Bd. Iuliu Maniu care în prezent asigură accesul principal la Autostrada A1 București – Pitești.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati