Gabriela Firea anunță REDECHIDEREA cabinetelor stomatolgice ale școlilor din TOATE sectoarele din București

Edilul Capitalei, Gabriela Firea, anunță că s-au redeschis șase cabinele stomatologice școlare cu tratamente gratuite, câte unul în fiecare sector al Bucureștiului. Acestea sunt administrate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ASSMB – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, iar în urma investițiilor masive din ultimii ani au fost dotate cu aparatură și instrumentar de ultimă generație.

Toți elevii din București au acces la consultații și tratamente gratuite în cabinetele stomatologice din școli, inclusiv pe perioada vacanțelor.

”Ne bucurăm că putem face un mic pas spre normalitate și vă anunțăm faptul că am redeschis, începând de miercuri, 1 iulie, 𝗽𝗲 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗮̆ 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝘃𝗮𝗰𝗮𝗻𝘁̦𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝘃𝗮𝗿𝗮̆, câte un cabinet stomatologic școlar în fiecare sector din București, unde copiii care au probleme dentare, altele decât cele de urgență, pot merge cu condiția unei programări telefonice prealabile”, a scris Firea pe pagina de Facebook.

Programul de funcționare al celor șase cabinete stomatologice este 8:00 – 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, și 11:00 – 18:00, în zilele de marți și joi.

Care sunt cele șase școli cu cabinete stomatologice

Școlile unde elevii din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul București pot merge, pentru a-și rezolva problemele stomatologice, precum și numerele de telefon la care se pot face programările necesare, sunt următoarele:

1️⃣ Sector 1 – LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA, BD. ION MIHALACHE, NR. 126, tel: 0752.154.701
2️⃣ Sector 2 – COLEGIUL NAȚIONAL „CANTEMIR VODĂ”, BD. DACIA, NR. 60, tel: 0752.263.601
3️⃣ Sector 3 – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 20, STR. PREVEDERII, NR. 19 , tel: 0751.191.901
4️⃣ Sector 4 – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 79, STR. CUZA VODĂ, NR. 51, tel: 0754.206.301
5️⃣ Sector 5 – COLEGIUL TEHNIC DUMITRU MOȚOC, STR. SPĂTARUL PREDA, NR. 16, tel: 0753.123.901
6️⃣ Sector 6 – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 174 – CONSTANTIN BRÂNCUȘI, STR. ROȘIA MONTANĂ, NR. 41, tel: 0753.157.701

Vizita la cabinet se va face pe baza de programare la numerele de mai sus.

În ceea ce privește siguranța copiilor în timpul consultațiilor și tratamentelor stomatologice, au fost luate toate măsurile de precauție și sunt respectate cu strictețe prevederile legale valabile pe perioada pandemiei.

❗️𝗖𝗼𝗻𝗰𝗿𝗲𝘁, regulile după care funcționează cabinetele stomatologice redeschise începând de astăzi, 1 iulie, sunt următoarele:
✔️ Este obligatorie respectarea unui interval de cel puţin 20 de minute între pacienţi; Anunțarea persoanei care solicită programarea, ca pacientul (copilul) să vină însoțit de un singur reprezentant legal/aparținător;
✔️ Informarea pacienţilor/reprezentanților legali ai pacienților cu privire la noile reguli privind procedurile adoptate la nivelul cabinetului, prin telefon;
✔️ Afişarea măsurilor şi a procedurilor de protecţie la intrarea în cabinetul stomatologic, inclusiv a măsurilor de distanţare socială pentru a se asigura că toţi pacienţii care intră în cabinet le respectă;
✔️ Pacienților și reprezentanților legali ai acestora li se va comunica respectarea măsurilor de protecție anti-COVID-19 și li se va pune la dispoziție dezinfectanţi pe bază de alcool 60-95%.

❗️𝗧𝗿𝗶𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗽𝗮𝗰𝗶𝗲𝗻𝘁̧𝗶𝗹𝗼𝗿 (înainte de efectuarea intervenţiilor stomatologice):

✔️ Personalul medical are obligația de a efectua un triaj epidemiologic telefonic centrat pe identificarea eventualelor semne clinice ale infecţiei cu SARS-CoV-2 (tuse, febră, dureri în gât, dificultăţi de respiraţie), precum şi pe riscul de a fi infectat (persoane aflate în autoizolare/carantină, contacţi ai acestora sau contacţi ai persoanelor cu semne caracteristice infecţiei cu SARS-CoV-2), conform chestionarului prevăzut în Ordinul nr. 873/2020 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 828/2020 privind măsurile de organizare şi desfăşurare a activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi la nivelul unităţilor sanitare non-COVID pe perioada stării de alertă;
✔️ Însoţitorul/Aparținătorul se va supune aceloraşi reguli/proceduri ca şi pacientul;
✔️ Atât pacientului cât și însoţitorului li se va măsura temperatura în zona frunţii înainte de intrarea în cabinetul stomatologic:
– dacă temperatura este sub 37,3 grade Celsius, pacientul şi, după caz, însoţitorul pot intra în cabinet, iar dacă nu au mască li se înmânează una;
– dacă temperatura este peste 37,3 grade Celsius, se reia măsurarea acesteia şi dacă valoarea se menţine, se va renunţa la programare.
✔️ La intrarea în cabinetul stomatologic există în permanență un covoraş îmbibat în dezinfectant pe bază de clor;
✔️ Pacientul şi însoţitorul vor fi îndrumați să procedeze la igienizarea mâinilor cu apă şi săpun/soluţii antiseptice tegumentare pe bază de alcool 60-95%;
✔️ Pacientul/Însoţitorul va completa şi va semna chestionarul pentru triajul epidemiologic;
✔️ Pacientul va completa şi va semna chestionarul de evaluare a stării generale ale cărui elemente minime sunt prevăzute de Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 3/2013;
✔️ Înainte şi după terminarea tratamentului, pacienţii/însoţitorii vor purta mască;
✔️ Personalul medical va realiza dezinfecţia completă a echipamentelor stomatologice (unitul stomatologic, aparatul de radiologie, corpuri de mobilier, scaune, lampă fotopolimerizabilă etc.) cu substanţe biocide cu efect virucid conform instrucţiunilor producătorului;
✔️ Personalul medical va curăța și va dezinfecta piesele de mână cât și echipamentele de protecţie reutilizabile (de exemplu, ochelari de protecţie, vizieră, ecran protecţie), după fiecare pacient.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati