Gabriela Firea anunța un sprijin financiar pentru femeile cu cancer mamar: 2.500 de lei pentru teste genetice

Primarul general Gabriela Firea a anunțat, pe pagina de Facebook că femeile cu cancer mamar vor primi un ajutor financiar pentru teste genetice care descoperă posibila recidivă a acestei afecțiuni.

Proiectul se va derula în perioada 2020-2021, avand un buget multianul de 1,2 milioane lei.

“Un nou proiect devenit realitate, care salveaza vieti! Primăria Capitalei acordă un sprijin în valoare de 2.500 de lei femeilor cu cancer mamar, pentru teste genetice care descoperă posibila recidivă a acestei afecțiuni. Proiectul este derulat prin ASSMB si a fost votat de consilierii generali”, a scris edilul Capitalei.

Noul proiect, denumit „Testarea BRCA”, se adresează unui număr de 500 de femei, pentru inceput, cu indicație medicală eliberată de un medic specialist oncolog pentru efectuarea testării.

Concret, este vorba despre un sprijin în valoare de 2.500 de lei, pentru a realiza teste BRCA. Testele oferă pacienților cu cancer mamar și medicilor informații suplimentare despre probabilitatea de reapariție a cancerului de sân în următorii 10 ani de la momentul diagnosticului.

Pentru fiecare beneficiar în parte, suma va fi decontată către unitățile sanitare publice și/sau private afiliate în cadrul proiectului.

“Este un proiect care salvează vieți, pentru că în funcție de rezultate, se poate prescrie un tratament adecvat, care poate reduce foarte mult probabilitatea de recidivă a bolii”, a completat Gabriela Firea.

Reamintim că proiectul demarat în anul 2018 a permis efectuarea unor testări genetice pacientelor diagnosticate cu cancer mamar de care au beneficiat aproape 400 de femei.

Acesta a oferit pacienților șansa de primi recomandări medicale adaptate profilului lor genetic, iar pentru comunitatea oncologică, una dintre cele mai importante oportunități de dezvoltare profesională.

Estimări bazate pe ultimele date disponibile arată că în Municipiul București sunt diagnosticate, anual, cu cancer mamar, peste 900 de persoane. Acestora li se adaugă cei circa 3.500 de pacienți diagnosticați cu această boală în ultimii cinci ani și care se află în diverse etape de tratament.

În termen de 10 (zece) zile de aprobarea Proiectului „TESTAREA BRCA”, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului.

#PentruOameni #PentruFemei
#SanatatePrioritate
#OameniiPePrimulLoc

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati