Ca Primar General ați propus nenumărate programe de încurajare a mediului cultural. De ce ați considerat o prioritate susținerea constantă a artiștilor?
Prin cultura ne înălțăm spiritul și ne lărgim orizontul, cucerim luni și căpătăm superputerea de a trăi mai multe vieți într-una singură. Iar in vremuri tulburi, precum cele pe care le traversăm acum, cultura și arta, în general, ne oferă șansa de a simți bucurii nemăsurate, ne definesc, ne unesc și ne dau valoare.
“Oamenii de cultură au găsit întotdeanua în mine un partener”
În cei patru ani de mandat ca Primar General, oamenii de cultură au găsit întotdeanua în mine un partener, pentru că au avut mereu un loc special în inima mea. Ca senator de București voi continua să susțin, cu tot ce-mi va sta în puteri, viața culturală a comunității.
Care au fost proiectele culturale de suflet pe care le-ați dus la bun sfârșit ca Primar General?
Teatrele și instituțiile de cultură din București au avut, în mandatul meu de Primar General, cel mai mare buget pentru investiții și pentru derularea unor proiecte culturale și de management cultural. M-am luptat – și voi continua să o fac, din Parlamentul României – pentru cauza actorilor tineri, Am deblocat posturile vacante din teatrele bucureștene, așa încât sute de tineri actori, regizori, scenografi au reușit să-și găsească locul pe scenă. După foarte mult timp au fost reluate și concursurile pentru ocuparea unor posturi dedicate personalului tehnic din teatre. Ani de zile organigramele fuseseră subdimensionate, ceea ce făcea imposibilă derularea programelor cultural-artistice.
“Cred în forța pe care cultura o are în dezvoltarea unei comunități”
Teatrul Evreiesc de Stat, monument istoric, a fost redat publicului, după ample lucrări de consolidare, reabilitare și modernizare. De asemenena, s-au finalizat lucrările de consolidare la Teatrul Ion Creangă.
Cred în forța pe care cultura o are în dezvoltarea unei comunități și de aceea m-am implicat personal în înființarea unor instituții precum Teatrul Dramaturgilor Români, Centrul Cultural – Lumina, Centrul Cultural – Dinu Lipatti.
De asemenea, în 2017, după ani de nepăsare, Muzeul Național al Literaturii Române a revenit la viață, într-o casă nouă – un alt sediu, renovat complet, care să poată adăposti un veritabil tezaur literar: peste 300.000 de manuscrise, carți vechi, documente, obiecte personale și de artă, precum și piese de mobilier care au aparținut unor scriitori români.
Proiectele urbane au fost, de asemenea, prioritări în cei patru ani de mandat la Primăria Capitalei…
Este adevarat! Un alt obiectiv cultural important redat orașului în mandatul meu a fost Arcul de Triumf – un proiect de consolidare blocat ani de zile. S-au recuperat întârzierile, s-au făcut plățile necesare, iar monumental a reintrat în circuitul turistic al Capitalei.
Tot între atracțiile urbane de top au ajuns, în 2018, și fântânile de la Piața Unirii, pe care le-am gasit abandonate, într-o stare deplorabilă. Ele au fost modernizate complet în mandatul meu și au devenit piesa de rezistență a unui show unic. “Simfonia apei”, spectacolul de lumini, muzică și culoare a intrat în cartea recordurilor, fiind declarat de World Record Academy drept „Cel mai lung șir de fântâni coregrafice sincronizate din lume”. Sute de mii de bucureșteni și turiști, veniți special în Capitala în ultimele trei veri, s-au bucurat în fiecare weekend de proiecțiile multimedia, muzică și jocurile de culoare și lumini.
În ultimii ani, în fiecare iarnă centrul Bucureștiului era feeric, datorită luminitelor de pe bulevarde și Târgului de Crăciun. Ce le spuneți adversarilor dvs. politici, care consider asta o risipă?
Ca primar general am ținut ca, în fiecare iarnă, orașul să transmită magia sărbătorilor. Anul trecut, Targul de Craciun de la Bucuresti a fost cel mai mare din țară și a adus în Capitală zeci de mii de turiști. Bucureștiul a intrat, astfel, pe harta exclusivistă a piețelor de Craciun cu tradiție din Europa. Iar în ultima zi din an, petrecerea de Revelion, din Piața Constituției, oferită de Municipalitate a fost memorabilă – cea mai mare scenă disco în aer liber din țară, cu peste 90.000 de spectatori, care au aplaudat artiști de top români și internaționali.
Îmi doresc să avem parte impreuna, cât de curând, de clipe la fel de senine, de momente în care putem să ne bucurăm împreună, să dăm viața orașului, să-i simțim energia și să ne încărcam cu ea, pentru a putea merge mai departe.