Gabriela Firea: Ce FACILITĂȚI oferă PMB mediului de afaceri, grav afectat de coronavirus

Având în vedere instaurarea situației de urgență în Municipiul București și în contextul dificultăților economice cauzate de existența infecției cu coronavirus, Primăria București a luat o serie de măsuri menite să sprijine mediul investițional din București. Anunțul a fost făcut de Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Astfel, a fost emisă o Dispoziție prin care se reglementează regimul de valabilitate a unor avize sau autorizații.

Conform Dispoziției, Primăria Capitalei va emite acte administrative (certificate de urbanism, autorizații de construire, avize de amplasament, etc) al căror termen legal de eliberare a fost depășit sau care pot să aibă la baza unele documente ale căror termene de valabilitate au expirat.

Aceste prevederi se aplică tuturor actelor administrative emise de Primăria Capitalei – Solicitări prelungire certificate de urbanism, solicitări prelungire autorizații de construire, avize de la cultură, circulație, avize mediu etc.

De exemplu:
– vor fi emise certificate de urbanism în condițiile în care unele dintre avizele solicitate pentru eliberarea acestora – aviz de mediu, aviz de la comisia de circulație, aviz de la direcția cultură, etc – au termenul de valabilitate expirat
– vor fi emise orice acte administrative se află în prezent în procedura de elaborare și întocmire, dar din cauza stării de urgență nu au încă finalizate.

Condiția este că termenul de valabilitate a documentelor să fi încetat în perioada corespunzătoare stării de urgentă instituite în conformitate cu Decretul nr. 195/16.03.2020 ;

De asemenea, perioada în care beneficiarii avizelor /acordurilor/autorizațiilor menționate vor putea depune aceste documente va fi egală cu numărul de zile calculat de la dată intrării în vigoare a Decretului nr. 195/16.03.2020 și pâna la dată încetării stării de urgență, sub condiția că situația de fapt (situația juridică, situația tehnică etc.) care a determinat emiterea acestora să nu fi suportat modificări până la dată depunerii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati