Gabriela Firea condamnă violenţa domestică în urma unui incident șocant în metroul din București: ”Toţi martorii unor astfel de scene ar trebui să reacţioneze şi să le semnaleze”

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, afirmă după incidentul din Capitală, unde un bărbat şi-a bătut iubita într-un vagon de metrou, chiar în staţia Piaţa Universităţii, că violenţa domestică are urmări tragice şi doar anul acesta, în primele 8 luni, poliţiştii au intervenit în peste 87.500 de cazuri. ”Felicit persoanele care au reacţionat şi care, până la urmă, şi-au pus propria viaţă în pericol. Toţi martorii unor astfel de scene ar trebui să reacţioneze şi să le semnaleze.”, a completat sursa citata.

  • ”Am privit cu greu imaginile cu bărbatul care şi-a bătut iubita într-un vagon de metrou, chiar în staţia Piaţa Universităţii din Bucureşti. Mai grav este că a agresat inclusiv călătorii care au încercat să o scoată pe femeie din mâinile lui. În calitatea mea de europarlamentar, membru în Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen a Parlamentului European, dar în primul rând ca femeie, mamă, soţie condamn cu fermitate orice formă de violenţă, verbală sau fizică adresată tuturor doamnelor şi domnişoarelor”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Europarlamentarul PSD precizează că ”violenţa domestică are urmări tragice”.

”Bătăile, abuzurile psihice sau fizice, orice urmă de agresivitate, controlul financiar au efecte ireversibile. Doar anul acesta, în primele 8 luni, poliţiştii au intervenit în peste 87.500 de cazuri. Aproape jumătate dintre acestea au fost fapte penal, cu 5% mai multe faţă de anul trecut”, arată Firea.

”Şocant este că unii agresori nu se feresc să lovească în public. Situaţia de la metrou este un exemplu. Din fericire, în acest caz imaginile au apărut în public, autorităţile s-au putut autosesiza, iar Poliţia Capitalei a anunţat că a găsit agresorul şi se vor lua măsurile legale necesare în raport cu incidentul provocat. Însă, sunt multe astfel de cazuri necunoscute şi sunt prea multe femei care suportă în tacere, fără să aibă curajul să ceară sprijinul”, a subliniat Gabriela Firea.

  • ”Felicit persoanele care au reacţionat şi care, până la urmă, şi-au pus propria viaţă în pericol. Toţi martorii unor astfel de scene ar trebui să reacţioneze şi să le semnaleze. Doar printr-o mobilizare cât mai mare putem face să nu se mai repete situaţiile de abuz în public. Îndemn toate doamnele şi tinerele care trec prin abuzuri să anunţe autorităţile. Vor avea parte de sprijinul necesar, iar agresorii traşi la răspundere”, mai spune Firea.

Europarlamentarul PSD menţionează că în primele 8 luni ale acestui an, poliţiştii au emis aproape 9.000 ordine de protecţie provizorii, peste 3.600 fiind confirmate de instanţele de judecată, iar peste 61% dintre infracţiunile reclamate au fost „loviri şi alte violenţe”.

”E îmbucurătoare extinderea în 18 judeţe a sistemului brăţărilor electronice pentru agresori. Aşa, vom avea mai puţine încălcări ale ordinelor de protecţie, iar victimele pot fi apărate în timp real. Peste 1.000 de agresori au fost monitorizaţi electronic, numai în acest an”. a completat Firea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati