Gabriela Firea, europarlamentar PSD, condamnă noile taxări care vor afecta mii de familii tinere din România și își reafirmă sprijinul pentru îndreptarea acestei situații.
„Taxarea mamelor, când România este în declin demografic, este nedreaptă! La fel cum este nedrept să nu fie susținute cât de mult tinerele familii. Nu rezolvă nicidecum adevăratele problemele economice ale țării și nici nu acoperă găurile din buget. (…) Am fost mereu alături de mame și de familiile tinere. Nu pot rămâne indiferentă acum.
- Voi face demersuri pe lângă toți colegii mei din Guvern și Parlament pentru a repara această nedreptate. Știu cât de dure au fost discuțiile din coaliție, dar nu trebuie să abandonăm lupta. De asemenea, în calitatea mea de membru al Parlamentului European voi face demersuri la Comisia Europeană pentru a identifica soluții financiare alternative pentru sprijinirea tinerelor familii”, a transmis eurodeputatul social-democrat într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Deputatul european a semnalat faptul că declinul demografic din țara noastră reprezintă un motiv real de îngrijorare, în contextul în care România a pierdut 1 milion de oameni în 10 ani:
„Anul trecut, sub 150.000 de nașteri. Da, chiar în plin avânt economic tinerii nu au mai făcut pasul spre a deveni părinți și au amânat momentul. Motivele sunt multe: de la alegerea carierei sau lipsa unei locuințe, până la probleme medicale. S-au făcut eforturi pentru sprijinirea lor în toți acești ani: de la credite ieftine, până la programe FIV.”
Gabriela Firea subliniază că noile măsuri asumate de Guvern vor afecta peste 130.000 de mame aflate în concediu de creștere copil sau tinere care urmează să devină mame: „Ele oricum primesc doar 85% din media veniturilor pentru ultimele 12 luni și maximum 8.500 de lei. Deci nu se îmbogățește nici o mamă în timp ce-și crește puiul nou-născut. Și nici nu stă degeaba! Orice mamă poate depune mărturie cât efort înseamnă creșterea unui copil în primii doi ani.”


