Gabriela Firea despre lucrările la Prelungirea Ghencea: Urmează demolările pe acest tronson

Lucrările la obiectivul de investiții ‘Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralargire Bulevardul Ghencea’, unul dintre obiectivele esențiale pentru fluidizarea traficului în zona de vest a Capitalei, sunt în grafic, a anunțat edilul Capitalei, Gabriela Firea.

În prezent se lucrează la infrastructura rutieră și se relochează și modernizează rețelele edilitare pe tronsonul cuprins între stradă Brașov și Stradă Răul Doamnei, urmând ca în perioada imediat următoare să fie consemnate sumele aferente exproprierilor pentru tronsolul 2 al lucrării, de la strada Răul Doamnei până la stradă Valea Oltului.

”Urmează demolările pe acest tronson și începerea efectivă a lucrărilor!”, a mai spus Firea.

Nouă arteră va avea aproximativ 6 km, va avea cale dublă de tramvai, 2 benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete cu dublu sens, trotuare și spații verzi între acestea și partea carosabilă.

Totodată, se va mai realiza și un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.

Proiectul începe pe Bulevardul Ghencea, de la Terminalul Tramvaiului 41, traversează intersecția cu Str. Brașov, se continuă cu Prelungirea Ghencea, se intersectează cu principalele străzi și se termină la intersecția cu Centură Municipiului București, într-un nod intermodal.

Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Brașov, Valea Oltului și Râul Doamnei vor fi semaforizate.

Este important de menționat că proiectul propus se va corela cu Nodul Rutier de la Domnești care se află sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centură București, arată sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati