Gabriela Firea despre tânăra de 13 ani bătută cu brutalitate de alte fete: Nicio reacție din partea Ministerului Educației

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a reacționat dur după cazul care a îngrozit România, în care o adolescentă a fost bătută și jignită de alte fete. Edilul Capitalei se declară îngrijorată de aceste cazuri de violență, agresivitate și intimidare în rândul copiilor și adolescenților și consideră că autoritățile trebuie să ia atitudine.

”Sunt mama. Am trei copii. Întotdeauna i-am învățat să nu rănească pe nimeni fizic sau moral. Să nu lovească. Să nu umilească. Să fie politicoși. Îmi spun mereu că ei sunt cei care sunt bruscați de unii colegi, pentru că eu i-am învățat să fie buni și iertători. Și să nu răspundă violenței de orice tip în același mod. Le-am explicat că violență verbală sau/și fizică nu poate fi soluția vreunui conflict”, a scris pe pagina de facebook Gabriela Firea.

Acesta spune că sunt foarte mulți părinți care procedează în acest fel, ”și, de multe ori, și lor copiii le reproșează că i-au învățat să nu riposteze.”

Cu toate acestea, ea crede că aceasta este calea corectă pentru copil, tânăr sau adult : fără violență! Violență naște violență!

De asemenea, edilul Capitalei se declară îngrijorată de cazurile de violență, agresivitate și intimidare în rândul copiilor și adolescenților, ”în fața cărora trebuie să luăm atitudine cu fermitate.”

Gabriela Firea: Nicio reacție din partea Ministerului Educației

Totodată, Firea aduce în discuție, „pasivitatea și lipsa oricărei reacții din partea Ministerului Educației”.  Lucru care, spune Firea, „nu mă surprinde și nici nu trebuie să fie un exemplu de urmat”.

”Pasivitatea și lipsa oricărei reacții din partea Ministerului Educației nu mă surprinde și nici nu trebuie să fie un exemplu de urmat.

De la Guvern, care a contestat la Curtea Constituțională, pentru a două oară în ultimele săptămâni, legea de majorare a alocațiilor pentru copii, ce așteptări să avem?

Faptul că există o lege împotriva violenței psihologice-bullying nu este suficient!

Cazurile de violență au rădăcini adânci. Este nevoie de o înțelegere profundă a cauzelor care duc la astfel de situații extreme pentru a găși soluții să le preîntâmpinăm”, a mai spus primarul general al Bucureștiului.

În consecință, atât ca mamă dar și ca primar, Gabriela Firea îi invită la discuții pe reprezentanții societății civile, asociațiilor de părinți și elevi, ai instituțiilor statului cu responsabilități în protejarea drepturilor copiilor ”pentru a vedea împreună ce putem face pentru că situații de felul celei de la Târgu Jiu să nu se mai întâmple.”.

Edilul Bucureștiului amintește că este ”responsabilitatea noastră să ne protejăm copiii și tinerii, indiferent prin ce încercări ale vieții trec!”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati