Gabriela Firea, după ce Nicuşor Dan a anunţat că renunță la pază: Cum să nu faci nimic pentru oameni, dar să te faci că lucrezi/Praf în ochii bucureştenilor

Fostul primar al Capitalei Gabriela Firea a declarat, marți, că anunțul făcut de Nicușor Dan, potrivit căruia reduce numărul de polițiști care păzesc Primăria Capitalei, este”praf în ochii bucureştenilor”.

”Cum să nu faci nimic pentru oameni, dar să te faci că lucrezi. Azi, un nou episod. Poliţiştii locali din toată ţara sunt la dispoziţia Ministerului de Interne din martie, pe perioada stării de urgenţă şi a celei de alertă. E lucru ştiut! Mă rog, dacă n-ai stat ascuns în dulap. În loc de rezolvarea imediată a problemei apei calde şi a căldurii – cum a promis, a salariului de 1.400 de euro garantat în campanie, a începerii lucrărilor la metroul uşor, a reducerii poluării de la CET-urile guvernului, primarul dreptei unite se ocupă de poliţiştii locali. El ne-a informat public. Ca pe o mare realizare”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

Gabriela Firea a afirmat că actualul primar al Capitalei ”îşi inventează o temă, o preocupare, ca sa arunce praf în ochii bucureştenilor”.

”Oamenii au nevoie de rezultate concrete, de continuarea investiţiilor în spitale, şantierele ar trebui să duduie, totul ar trebui să meargă ceas pentru că are guvernul de partea lui. (…) În afară de proiectele muncite de mine şi echipa mea, luni sau ani de zile, noul primar nu a produs nimic într-o lună de mandat. Decât multă, multă dezamăgire, pentru minciunile din campanie”, a mai scris fostul edil.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati