Gabriela Firea renunţă la testarea anti-COVID în şcoli: Proiect blocat doar pentru că l-am propus eu

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că se va renunţa la ideea efectuării de teste pentru depistarea anticorpilor COVID-19 în cabinetele şcolare.

Respectivele testări ar fi urmat să fie realizate de către personalul medical angajat în reţeaua şcolară din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), instituţie aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Părinţii elevilor s-au opus acestei idei.

„Acest proiect a fost blocat doar pentru ca l-am propus eu. Din cinism si invidie”, a spus Gabriela Firea, într-o postare publicată pe Facebook.

„Ce se poate cu succes în întreaga lume, la noi este blocat. Am schimbat de câteva ori locaţiile pentru testare. Fapt inimaginabil dar real! Am renunţat şi la ideea testării în cabinetele de medicină şcolară, pe care ne angajasem să le dezinfectăm”.

„Oricum, virusul poate fi adus în şcoli de oricine, nu doar de «testaţii lui Firea». Atâta răutate nu am văzut!”, a declarat Firea.

Asociaţiile părinţilor elevilor s-au opus ideii ca testele anti-Covid să se desfăşoare în cabinetele medicale din şcoli, mai ales în condiţiile în care de la 2 iunie vor începe cursurile de pregătire a examenelor pentru elevii din clasele terminale (a VIII-a şi a XII-a).

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati