Gabriela Firea respinge acuzațiile lui Nelu Tătaru privind stimulentele medicilor: Nu este corect să se arunce vina acolo unde nu există

În urmă cu foarte puțin timp, Gabriela Firea a postat o reacție cu privire la acuzațiile ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, despre faptul că instituția pe care o conduce nu a primit nici până la ora actuală lista cu numele celor care se califică pentru plata stimulentului de 2.500 de lei brut.

”Cerem respect pentru cadrele medicale! S-a promis un stimulent financiar, să se plătească! Nu este corect să se arunce vină acolo unde nu există! Situația este similară și în alte zone din țară. Am luat legătură cu mai mulți primari și președinți de consilii județene care au spitale în administrare. Toți și-au făcut datoria”, a scris edilul Capitalei pe pagina de Facebook.

Referitor la declarațiile ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, potrivit cărora instituția pe care o conduce nu a primit până în prezent de la niciun spital lista cu numele celor care se califică pentru plata stimulentului de 2.500 de lei brut şi că aşteaptă încă listele de la conducătorii unităţilor sanitare, Primăria Capitalei, prin ASSMB informează:

”Respingem ferm acuzațiile ministrului Sănătății”

Primăria Capitalei respinge ferm acuzațiile ministrului Sănătății și informează opinia publică de faptul că cele trei spitale din subordinea ASSMB care au fost desemnate COVID-19 sau suport COVID-19 au transmis către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) situațiile cu toate informațiile necesare, după cum urmează: *Spitalul Clinic Colentina – la dată de 07.04.2020, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” – la dată de 21.04.2020 și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” – la dată de 08.05.2020!*

Concret, după apariția Ordonanței 43/2020, care la art. 8 reglementează stimulentul de risc medical, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a informat spitalele din subordine – cele care au fost desemnate COVID-19 sau suport COVID-19 – asupra posibilității acordării acestui stimulent pentru personalul implicat direct în activități ce contribuie la combaterea pandemiei.

”Astfel, prin decizii ale managerilor celor trei spitale vizate – Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” – au fost stabilite persoanele care au dreptul să beneficieze de stimulentul financiar de 2.500 de lei brut/lună.

În conformitate cu procedura de decontare, raportat la dreptul acordat, spitalele au transmis către Casă Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) situațiile cu toate informațiile necesare.

Precizăm că, așa cum prevăd reglementările în vigoare, sumele urmează a fi plătite de către spitale abia după ce sunt decontate de către CNAS”, a scris Gabriela Firea pe o rețea socială.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati