Gabriela Firea: Guvernul #DeDreaptaLaCiolan este principalul responsabil pentru scăderea nivelului de trai al populației

1
112
Gabriela Firea
Foto: Facebook / Gabriela Firea

Senatorul PSD, Gabriela Firea, îi acuză pe cei de la guvernare că nu doresc creșterea salariului minim pentru români, asta pentru că se gândesc în primul rând la marile companii care ar fi nevoite să dea salarii mai mari.

Aceasta spune că România este ultima țară din spațiul nord-atlantic la creșterea salariului minim în 2021 și compară creșterile salariale de la noi cu cele din UE sau SUA.

Gabriela Firea argumentează că orice creștere a salariului minim aduce venituri suplimentare la buget și nu e o povară bugetară.

”Suntem ultima țară din spațiul nord-atlantic la creșterea salariului minim în 2021. Cei 2 lei/zi dați de Guvernului Cîțu sunt sub creșterile de prețuri cu 10-15% la legume, carne, pâine sau chiar cu 20-25% la energie. În UE și în SUA guvernele majorează semnificativ mai mult salariul minim pentru a preveni creșterea sărăciei și pentru a da încredere în economie.

  • Creștere salariu minim în UE: Polonia + 8%, Ungaria + 9%, Bulgaria + 6,6%, Letonia + 16%, Lituania + 6%, Slovacia + 7,4%, Portugalia +5%, Spania + 5,2%, Cehia + 4,1%.
  • SUA: creșteri diferențiate între statele federației, dar majorările variază între 5 și 9%.
  • În afara UE: Turcia + 22%.
Guvernul #DeDreaptaLaCiolan este principalul responsabil pentru scăderea nivelului de trai al populației, inclusiv prin această măsură care prevede o majorare sub rata creșterii prețurilor care afectează peste 1,2 milioane de oameni.
Pandemia nu poate fi invocată în creșterea rușinoasă de doar 3% a salariului minim din România.
Creșterea salariului minim aduce venituri suplimentare la buget – nu e o povară bugetară. Iar pentru companii, creșterea salariului minim reprezintă o condiție esențială pentru păstrarea forței de muncă.
Salariul minim arată o diferența de viziune : noi ne gândim la oameni, în timp ce Coaliția pierzātorilor de dreapta se gândește în primul rând la corporațiile care nu vor să plătească mai mult angajaților.
Suntem singurul partid care și-a asumat o creștere consistentă a salariului minim ca factor determinant al unei mai mari bunăstări.
În viziunea PSD, salariul minim ar trebui să crească cu 57% până în 2024, iar în acest an ar fi trebui să fie majorat de la 2230 de lei la 2460 de lei, adică plus 10%”, a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.