Gabriela Firea vrea 30% femei pe liste la alegerile locale și în consiliile de administrație ale companiilor de stat

Ministrul Gabriela Firea anunță un proiect de lege prin care să se impună 30% femei pe liste la alegerile locale și în consiliile de administrație ale companiilor de stat!

”Schimbăm mentalități și arătăm că doamnele merită și pot mai mult. Avem nenumărate exemple de femei de succes în afaceri, politică sau administrație, este momentul ca egalitatea de șanse să nu rămână doar o vorbă în discursuri motivaționale, ci o regulă clară și corectă, de secol 21”, spune Firea.

Împreună cu președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu, am inițiat și depus la Parlament un proiect important pentru toate doamnele din România. Mulțumesc pentru sprijin senatorului Stefan Radu Oprea, liderului grupului senatorilor PSD, și deputatului Alfred Simonis, liderul grupului deputaților PSD, prim-vicepreședintelui Sorin Grindeanu, secretarului general Paul Stănescu și colegilor senatori și deputați care au înțeles importanța proiectului și au semnat în calitate de co-inițiatori, anunță ministrul.

”În primul rând, asigurăm locuri obligatorii pentru femei în consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat. 30% dintre posturile de membru în aceste consilii vor fi rezervate femeilor. Astfel, dacă numărul total al membrilor este 5, va exista cel puțin o femeie! Sunt cote de gen pe care alte state europene le-au reglementat de mult.

La fel de important este că asigurăm accesul femeilor în politică, la nivel local. Prin această propunere legislativă, femeile vor ocupa 30% din locurile de pe listele de candidați ale partidelor politice, la alegerile locale. Așadar trei din zece propuneri pe listele electorale vor fi rezervate, obligatoriu, femeilor”, spune Firea.

”Ne-am consultat pe acest subiect și am colaborat cu multe organizații și asociații care militează și susțin drepturile doamnelor. Ne-am sfătuit îndeaproape cu membrele CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, condusă de Cristina Chiriac.

Sunt modificări importante pentru statutul femeilor din societatea noastră. Doar așa putem să modificăm unele percepții care sunt îngrijorătoare. De exemplu, 6 din 10 români consideră că locul unei femei este în bucătărie, iar 8 din 10 români cred că cel mai important rol al femeii este să aibă grijă de casă și copii. Desigur că sunt roluri extrem de onorante pentru doamne, însă femeile pot să se ocupe extrem de atent și de familie și să aibă și o carieră de succes!

Aceste date sunt oficiale, cuprinse în proiectul „România Durabilă” din Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030”, mai afirmă ea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati