Gala Premiilor Centrului Naţional al Dansului Bucureşti – pe 12 decembrie

Gala Premiilor Centrului Naţional al Dansului Bucureşti are loc anul acesta pe 12 decembrie. Evenimentul include şi a doua ediţie a „Laboratorului de trei zile”, dedicat comunităţii dansului.

2021 a fost anul în care eforturile CNDB de a ajunge la ceilalţi s-au intensificat. Criza sanitară prelungită ne limitează opţiunile şi acţiunile, dar prilejuieşte şi regândirea modului în care ne construim şi dezvoltăm relaţiile, căile de-a ajunge spre public şi spre artişti. În astfel de circumstanţe dificile nu puţini sunt cei care cad în capcana de a considera cultura şi creaţia artistică drept „neesenţiale”. Echipa CNDB se încăpăţânează să creadă şi mai tare în rolul artei. În vremuri tulburi arta amplifică voci şi mesaje importante, ne permite să înţelegem prezentul şi să imaginăm un viitor mai bun, dar totodată creează bunăstare în viaţa noastră de zi cu zi.

Încă de la înfiinţarea în anul 2014, Premiile CNDB au rolul de a evidenţia contribuţia deosebită adusă la construcţia dansului contemporan. De-a lungul anilor au fost premiaţi coregrafi, dansatori, teoreticieni, jurnalişti, oameni care contribuie la dezvoltarea culturii coregrafice în România. Aşa cum afirmam şi în cadrul ediţiei de acum doi ani, nici munca, nici talentul nu sunt niciodată dislocate de colectivitate, de comunitate şi de societatea în care sunt dezvoltate şi recunoscute, iar în spatele celor mai vizibili se află prezenţe consistente a căror contribuţie nu este întotdeauna notificată sau suficient apreciată. CNDB urmăreşte însă cu atenţie activitatea tuturor profesioniştilor.

Şi anul acesta, al doilea la număr, artele spectacolului, la fel ca multe alte sectoare de activitate, au fost grav afectate nu numai de pandemie, dar mai ales de lipsa unui răspuns adecvat din partea autorităţilor. Artiştii care activează în regim freelance, dar şi mulţi alţi lucrători culturali care contribuie consistent la viaţa culturală şi activează tot în regim independent sunt cei care resimt extrem de puternic efectele pandemiei. Împreună cu ei dezvoltăm fiecare proiect care ajunge la public, iar anul acesta a fost anul în care eforturile noastre de a merge spre ceilalţi s-au intensificat. Multe dintre proiectele CNDB au inclus un număr foarte mare de artişti, structuri şi colective din întreaga ţară. Am încercat, mai mult ca oricând, să creăm parteneriate cu entităţi din afara Bucureştiului şi să generăm proiecte care să facă mai vizibil întregul ecosistem care susţine dansul.

Ediţia 2021 a Premiilor CNDB iese din tiparele formale ale unei festivităţi de recunoaştere a celor care contribuie la dezvoltarea culturii coregrafice. Evenimentul de anul acesta include şi a doua ediţie a „Laboratorului de trei zile”, un format conceput cu scopul de a întreţine şi intensifica dialogul şi procese colaborative de reflecţie care să sprijine artiştii în procesul lor de creaţie. La invitaţia CNDB, un grup de 15 coregrafi şi dansatori din toată ţara vor participa la prezentări susţinute de Radu Umbreş (antropolog), Mădălina Dan (coregrafă), Mihaela Michailov (critic de arte performative şi dramaturg) Miki Branişte (manager cultural şi curator pentru arte performative şi proiecte interdisciplinare) şi Florin Fieroiu (coregraf).

Laboratorul se va desfăşura pe 10 şi 11 decembrie, iar accesul se face pe bază de invitaţie din partea CNDB. Duminică, 12 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc gala de decernare a Premiilor CNDB 2021 care va fi difuzată live pe pagina de Facebook a CNDB în evenimentul de aici https://www.facebook.com/events/420409339787270/.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati