GALERIE FOTO În Sectorul 4 s-a deschis primul centru de vaccinare drive thru

Primul centru de vaccinare împotriva COVID-19, de tip Drive Thru, din Sectorul 4 funcționează, începând de astăzi, în parcarea de la Metro Berceni.

În total, peste 6.000 de oameni vor putea fi vaccinați, în fiecare lună, în acest centru, deschis zilnic, în intervalul orar 08:00 – 20:00 și în care se va administra serul produs de Pfizer-BionTech, fără programare prealabilă, în platformă.

Imunizarea se face în mașină

Mai exact, cei care vor să se imunizeze, o vor putea face direct din mașină, după ce se prezintă la zona de triaj, din parcare, unde vor fi identificați de către registratori în baza de date și vor primi o serie de formulare, pe care le vor completa în mașină. Ulterior, oamenii se vor deplasa, cu autoturismul, spre punctul de vaccinare, unde li se va administra serul, pentru ca apoi, persoanele imunizate să rămână sub supraveghere, într-o zonă de post-vaccinare, pentru 15 minute, timp în care li se va elibera și adeverința de vaccinare.

Medic de profesie, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a declarat, la deschiderea centrului că prin participarea sa la eveniment, încearcă să dea un impuls campaniei de vaccinare, pe care o consideră determinantă pentru a stopa pandemia de coronavirus.

„Am deschis astăzi al patrulea centru de vaccinare, întrucât sunt convins că doar dacă ne vaccinăm, viața noastră își poate relua cursul normal. Doar așa ne putem proteja pe noi și pe cei dragi nouă. Lupta pe care o avem cu pandemia poate fi câștigată doar dacă vom rămâne împreună. De aceea, și familia mea, soția și fratele meu, sunt implicați în procesul de vaccinare, pentru că trebuie să îndemnăm oamenii să aibă încredere în știință și că tot ceea ce se întâmplă este pentru binele comunității”, a declarat Daniel Băluță.

Mâine va fi atins pragul de 1 milion de bucureșteni care sunt vaccinați cu cel puțin o doză

Totodată, prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, a făcut echipă cu primarul Daniel Băluță și împreună au vaccinat câteva dintre persoanele aflate la fața locului și care au dorit să se imunizeze.

”Felicitări domnului primar, nu doar pentru această inițiativă pe care o face împreună cu celelalte autorități publice, ci pentru proiectele în sănătate pe care le gestionează. Este un semn că atunci când medicii lucrează în administrație, lucrurile se mișcă și în sănătate. Știm că aproape jumătate din populația Bucureștiului a fost vaccinată și cred că ceea ce se întâmplă astăzi aici, în această parcare a unui centru comercial, este un bun exemplu din mai multe puncte de vedere, dincolo de avantajele pe care îl are un astfel de centru, încât persoanele care vin cu autoturismele să se poată vaccina cu ușurință.

Astăzi, se face un pas important, acela de informare a populației, nu al discriminării. Pentru că noi trebuie să convingem oamenii de utilitatea vaccinării. Mesajul este acela de a ne vaccina într-un număr cât mai mare, într-un timp cât mai scurt. Trebuie să mergem spre zona rurală, iar centrele de la marginea Bucureștiului sunt foarte utile în acest demers”, a susținut profesorul Rafila.

În Sectorul 4 funcționează 8 centre de vaccinare

Punctul de vedere al acestuia a fost susținut, de altfel, și de Alin Stoica, prefectul Capitalei.

“Chiar dacă Bucureștiul este fruntaș la campania de vaccinare, deschiderea acestor centre la intrarea în Capitală este foarte utilă, pentru că ele sunt foarte accesibile și utile, pentru că vor deservi și localitățile adiacente, unde sperăm să ridicăm procentul de vaccinare. Mâine va fi atins pragul de 1 milion de bucureșteni care sunt vaccinați cu cel puțin o doză, raportul este unul de 60% la 40%. Va trebui să accelerăm puțin rata de atragere a celor nehotărâți, pentru a avea un număr cât mai mare de persoane vaccinate, cu cel puțin o doză.”

În total, în Sectorul 4 funcționează 8 centre de vaccinare, amplasate în 4 locații (Grand Arena, Palatul Copiilor, City Office, parcarea Metro Berceni) în care se administrează 3 din cele 4 vaccinuri autorizate în UE – Pfizer, AstraZeneca si Johnson&Johnson. Începând cu 15 februarie a.c., data la care a început campania de vaccinare în aceste centre, administrate de primărie, un număr de 140.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati