An de an, mii de turiști români pleacă pe litoralul bulgăresc pentru a-și petrece vacanțele. Fie că vorbim de 1 mai, vacanța de Paște sau concediul de vară, Bulgaria este o destinație preferată de mulți români. Acum, Aquahouse Hotel & Spa din Bulgaria, cel mai nou hotel sub umbrela Ensana, continuă îndelungatele tradiții ale stațiunii Sf. Constantin și Elena în domeniul balneologiei, balneoterapiei, prevenției și reabilitării sănătății.
La doar patru ore distanță de București, aproape de Varna, se află stațiunea Sf. Constantin si Elena, o mică bijuterie pe litoralul bulgăresc. Combinând efectul vindecător al apei minerale cu puterea climatului marin, acest loc te aduce mai aproape de o stare de bine, atât pentru corp cât și pentru minte.
Pe asta mizează și Aquahouse Hotel & Spa, cel mai nou hotel din grupul Ensana, principalul operator hotelier în domeniul hotelurilor de spa medical.
Aquahouse Hotel a fost construit anul trecut și a intrat în circuitul turistic în iunie 2022, iar de la 1 octombrie 2023 s-a alăturat grupului Ensana.
”Suntem foarte fericiți să anunțăm că extindem brandul Ensana în Bulgaria, o țară cu o bogată istorie spa, care datează încă din vremea romanilor”, spune Frank Halmos, CEO of Ensana.
Complexul hotelier de 5 stele se întinde pe o suprafață de peste 6.000 metri, are 14 piscine și 411 camere cu vedere la grădină sau la Marea Neagră.
Întregul concept te inspiră să fii mai aproape de natură și de valurile mării, iar răsăritul deasupra mării te încarcă de bună dispoziție în orice moment al anului.
Noua locație Ensana dispune de piscine interioare și exterioare, unele încălzite chiar și în sezonul rece, precum și de o largă zonă termală, care include saune, băi cu aburi și alte tratamente.
Apa minerală termală are 46 de grade Celsius și este folosită cu succes în tratamente de prevenție și vindecare a bolilor cardiovasculare, endocrine, precum și în afecțiuni ale sistemelor nervoase și musculo-scheletal.
De asemenea, clienții hotelului pot alege să facă drumeții, să descopere frumusețile litoralului bulgăresc, să facă yoga în grădină sau să viziteze Mânăstirea Sfinții Constantin și Elena, desprinsă parcă din povești.
Nu sunt uitați nici cei mai mici dintre noi, care beneficiează de o zonă special amenajată în gradină, de piscine special create pentru ei, cu topogane, dar și de locuri de joacă în interiorul hotelului.
Hotelul oferă o întreagă serie de proceduri și terapii medicale, spa & wellness, care au la bază apa termală vindecătoare.
Apa minerală din stațiune ameliorează tonusul general și ajută la menținerea unei stări optime de sănătate, întărind imunitatea.
Hotelul oferă și o serie de tratamente semnatură, unice, cu produse realizate special pentru ei. Este vorba despre Pine Sea-cret (bazat pe conuri de pin) și Aqua Sea-cret (bazat pe nisip de mare și uleiuri din alge).
De asemenea, pentru că hotelul se situează la doar 25 de metri de plajă, pe perioada sezonului cald turiștii beneficiază de circa 200 de șezlonguri pe plajă, perfecte pentru cei care preferă să se bucure de valurile și sunetul mării.
Compania Ensana a preluat managementul hotelului de la 1 octombrie și își pune profesionalismul și experiența în slujba creării unui concept unic: ”În România sunt deja hoteluri Ensana, sperăm să îi atragem și în Bulgaria să se bucure de serviciile noastre”, a declarat Miglena Mednikarova – General Manager Aquahouse Hotel & Spa.
Astfel, managerii vor să pluseze cu locația hotelului, la câțiva metri de mare, cu bucătărie locală și internațională, bazată pe produse și rețete sănătoase, dar și cu personal care știe să vorbească limba română.
”Încercăm să angajăm personal care să vorbească limba română, avem deja staff care face acest lucru dar vrem să mai aducem oameni pentru a depăși această barieră a limbii, mai ales pentru seniorii care ne trec pragul”, a explicat Nikolai Popov – SPA Manager.
În 2024, Aquahouse Hotel & Spa vrea să te inspire să ai o viață mai sănătoasă
În plus, hotelul dispune de băi cu aburi cu uleiuri aromatice, un hammam, o salină, două saune, una simplă și una cu ierburi aromatice.
Pentru anul 2024 cei de la Ensana plănuiesc să introducă noi programe de spa:
- Weightloss (program prin care înveți importanța alimentației sănătoase și a mișcării),
- Healthy în Aquahouse (program pentru îmbunătățirea stării de sănătate fizică și mentală),
- De-stress (program personalizat pentru a determina nivelul de stres și pași pentru a avea o viață mai relaxată și echilibrată)
Având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă, pe site-ul hotelului există mai multe oferte pentru toate gusturile, pentru cei care vor să se relaxeze de Revelion, dar și pentru pasionații care vor să își planifice din timp vacanțele.
Foto: Hotelul Aquahouse Hotel & SPA