Gara de Nord București (fostă „Gara Târgoviștei”), cel mai important nod feroviar din România, are o istorie bogată care se întinde pe mai bine de 150 de ani. De la inaugurarea sa în 1872, gara a fost martora a numeroase evenimente semnificative, reflectând evoluția țării și a societății românești.
Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868, în prezența domnitorului Carol I. Locația aleasă a fost pe un teren situat la nord de centrul Bucureștiului, cunoscut la acea vreme ca „Câmpul Filaret”.
Gara a fost construită de consorțiul german Strousberg, care a realizat și alte tronsoane de cale ferată în România, pe un teren care, la mijlocul secolului al XIX-lea, se afla la marginea capitalei, în proprietatea boierului Dinicu Golescu.
Patru ani mai târziu, la 25 septembrie 1872, a fost inaugurată Gara Târgoviștei (numele inițial al Gării de Nord), odată cu deschiderea circulației feroviare pe linia Roman – Galați – București – Pitești.
La început, traficul era unul mixt, călători, dar și marfă, pentru ca ulterior gara să fie una în totalitate dedicată traficului de călători.
După Războiul de Independenţă din 1877, în cinstea luptelor de la Griviţa, Calea Târgoviştei este redenumită Calea Griviţei, iar în anii următori, mai precis în 1888, gara bucureșteană a căpătat numele consacrat – Gara de Nord, pe care îl știm cu toții.
Gara de Nord a fost cea de a doua gară a Bucureștiului, prima fiind Gara Filaret, deschisă în octombrie 1869 cu ocazia inaugurării primei linii de cale ferată din România, calea ferată București–Giurgiu.
