Garda de Mediu: Capitala are de 3 ori mai puțin spațiu verde decât prevede legea

În Municipiul București spațiul verde este de aproximativ 8 mp/ persoană, la nivelul celui mai recent recensământ oficial al populației, cifră de peste trei ori mai mică decât cea prevăzută de lege, anunță Garde Națională de Mediu, într-un comunicat. Mai mult, Capitala nu are nici registrul spațiilor verzi, document administrativ care este, deasemenea, obligatoriu prin lege, scrie Buletin de București.

Creșterea suprafețelor de spații verzi este una din principalele metode de contracarare a efectelor poluării, dar o parte din autoritățile locale nu par să știe acest lucru. Capitala și alte 86 de localități, reprezentând 47% din cele 184 de oraşe şi municipii verificate de Garda Națională de Mediu (GNM), în privința îndeplinirii obligației legale, de a asigura minimum 26 mp de spațiu verde din terenul intravilan, pentru fiecare locuitor, sunt foarte departe de acest obiectiv.

Mai mult, 25% din localitățile verificate, inclusiv Municipiul București nici măcar nu dețin un registru al spațiilor verzi, așa cum le obligă legea, anunță Garda de Mediu.

În 2021, Garda de Media a verificat 184 de orașe și municipii dacă îndeplinesc obligațiile legale ce revin autorităților publice locale de a ține evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților administrative.

Din cele 184 de oraşe şi municipii verificate, 46 (25%) nu dețin registrul spațiilor verzi, printre acestea aflându-se București, Timișoara, Focșani, Mangalia, Slatina sau Comarnic.
În plus, 87 (47%) nu asigură suprafața obligatorie de spațiu verde, de 26 mp/ locuitor din terenul intravilan, iar aici pot fi amintite: București, Pitești, Buzău, Constanța, Sf. Gheorghe, Giurgiu, Urziceni, Iași, Vaslui, Rm. Vâlcea sau Focșani.Conform datelor comunciate de Garda Națională de Mediu, în Municipiul București spațiul verde este de aproximativ 8 mp/ persoană. Cifra de peste trei ori mai mică decât cea prevăzută de lege.

În 2020, PMB a primit o amendă de 100.000 de lei pentru că nu are un registru al spațiilor verzi.

O platformă digitală de inventariere a spațiilor verzi există în Capitală din 2013, dar este incompletă și neactualizată. În noiembrie 2021, Tribunalul București a obligat printr-o decizie să întocmească acest registru. Decizia nu este însă definitivă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati