Garda Națională de Mediu a dat sancțiuni de 170.000 de lei după incendiul de la Glina

Comisariatul Judeţean Ilfov al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) a aplicat sancţiuni în valoare de 170.000 de lei, pentru nerespectarea autorizaţiei de mediu şi a regimului deşeurilor, după incendiul de la Glina. De asemenea, instituția a dispus şi măsuri în privinţa gestionării şi eliminării deşeurilor rezultate în urma incidentului, precum şi a colectării ulterioare.

”Societatea la al cărei sediu din Glina a izbucnit incendiul, în data de 30.03.2022, a desfăşurat activitate de colectare deşeuri nepericuloase conform cod CAEN 3812, fără a respecta condiţiile de reglementare din autorizaţie – amenajări speciale, dotări şi măsuri pentru protecţia mediului -, colectând şi vehicule scoase din uz, se arată în Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei”, a transmis, luni, Garda de Mediu, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, ca urmare a acestor abateri a fost aplicată o sancţiune în valoare de 100.000 de lei şi o sancţiune în valoare de 70.000 de lei.

”În urma controlului au fost dispuse şi două măsuri, una cu termen de 30 de zile, după finalizarea investigaţiilor şi una cu termen imediat. Astfel, deşeurile rezultate în urma incendiului vor fi colectate selectiv şi predate către societăţi autorizate, în funcţie de categoriile şi caracteristicile deşeurilor, ţinându-se evidenţa strictă a acestora, iar documentele justificative privind evacuarea şi eliminarea deşeurilor rezultate în urma incendiului se vor prezenta la sediul GNM – CJ Ilfov, în maximum 30 de zile după finalizarea investigaţiilor.

De asemenea, activităţile de colectare se vor desfăşura numai în conformitate cu prevederile actelor de reglementare deţinute, respectiv ale Autorizaţiei de mediu emisă de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în termen de valabilitate”, a declarat Marioara Artemis Gătej, comisar general al GNM.

Controlul GNM a avut loc la 1 aprilie 2022, după incendiul din 30.03.2022, care a afectat circa 30% din stocul de deşeuri existent al societăţii, aflat pe platforma betonată din incinta centrului de colectare şi a vizat verificarea documentelor firmei.

Conform Procesului-verbal de intervenţie întocmit de reprezentanţii ISU, cauza probabilă a evenimentului ar putea fi un scurt-circuit la un cablu electric defect, care ar fi cuprins mai întâi masele plastice din apropiere şi s-ar fi propagat ulterior din cauza prezenţei materialelor combustibile în zona de ardere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati