Gaza: 200 de persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra incintei unui spital

Cel puţin 200 de persoane au fost ucise marţi seara într-un atac israelian asupra incintei unui spital din oraşul Gaza, a informat Ministerul Sănătăţii din teritoriul palestinian controlat de Hamas, relatează AFP.

Potrivit unui comunicat, ministerul a anunţat „200 până la 300 de martiri”, ucişi într-un bombardament care a lovit incinta spitalului Ahli Arab, situat în centrul oraşului.

”Sute de victime sunt sub darâmături”, a adăugat sursa citată, fără a preciza dacă sunt morţi sau răniţi.

Contactată de AFP, armata israeliană a spus că verifică aceste informaţii.

Biroul de presă al Hamas a denunţat „o nouă crimă de război a ocupaţiei (Israel, n.red.)” şi a indicat că „sute de pacienţi, răniţi şi strămutaţi” se aflau în instituţie.

Anterior, Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA) a anunţat că şase persoane care se refugiaseră în una dintre şcolile sale din centrul Fâşiei Gaza au fost ucise într-un raid israelian.

Potrivit agenţiei, cel puţin 4.000 de persoane s-au refugiat în această instituţie din cauza războiului dintre Hamas şi Israel, potrivit AGERPRES.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati