George Ivaşcu, director fondator al Teatrului Metropolis, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: „Afirmaţiile inexacte pe care le faceţi în spaţiul public sunt extrem de periculoase”

George Ivaşcu, director fondator al Teatrului Metropolis, îi răspunde primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, ca urmare a afirmaţiilor „flagrant inexacte” pe care le conţine comunicatul de presă transmis de PMB despre situaţia instituţiei teatrale, solicitându-i edilului o discuţie pe aceste teme.

„Consider că afirmaţiile inexacte pe care le faceţi în spaţiul public sunt extrem de periculoase, ele având efectul de a radicaliza opinia publică prin acuzaţia de risipă pe care o aduceţi unor instituţii de cultură din subordinea dumneavoastră.

Cu 15 ani în urmă, eu am început să construiesc, dintr-o ruină, un teatru de succes. Şi-am reuşit. Miile de artişti valoroşi din toate generaţiile care au dorit sa lucreze la Teatrul Metropolis şi cele peste 500 de mii de spectatori care ne-au trecut pragul, stau mărturie.

Dumneavoastră de ce vreţi să-l distrugeţi? Şi ce doriţi să puneţi în loc?”, sunt întrebările adresate de managerul teatrului primarului general al Bucureştiului, în scrisoarea deschisă.

George Ivașcu spune că Nicușor Dan a afirmat că bugetul alocat Teatrului Metropolis este de 10 milioane de lei, care sunt suficienţi pentru plata cheltuielilor de funcţionare, a salariilor şi a datoriilor restante. Însă informația, declară el, este inexactă.

„Afirmaţi că bugetul alocat Teatrului Metropolis “este de 10 milioane de lei (respectiv 2 milioane de euro), care sunt suficienţi pentru plata cheltuielilor de funcţionare, a salariilor şi a datoriilor restante”. În realitate, domnule primar general, informaţia furnizată public este inexactă. Subvenţia alocată Teatrului Metropolis, al cărui director sunt, este de 8.915.000 lei.

”Teatrul Metropolis poate doar să îşi plătească datoriile acumulate şi să existe la nivel administrativ”

Din aceasta, 3.016.000 lei reprezintă suma necesară pentru bunuri şi servicii cu caracter funcţional şi administrativ şi 5.043.000 lei reprezintă salariile angajaţilor teatrului care nu sunt artişti. Cu acest buget, Teatrul Metropolis poate doar să îşi plătească datoriile acumulate şi să existe la nivel administrativ, dar nu poate juca spectacole, neîndeplindu-şi astfel obiectul principal de activitate.

De altfel, prin bugetul alocat, la articolul bugetar 20.30.30, din care se asigură realizarea spectacolelor şi plata artiştilor colaboratori, reiese clar decizia ordonatorului principal de credite, respectiv a Primarului General, de a diminua drastic tocmai resursele financiare necesare desfăşurării activităţii Teatrului Metropolis”, spune George Ivaşcu.

Totodată, primarul afirmă că „datoriile Teatrului Metropolis nu au fost comunicate către Primaria Municipiului Bucureşti” şi că „în evidenţele contabile ale PMB, teatrul figura la data de 28 februarie 2022 cu un excedent bugetar de 20.000 de lei”.

„În realitate, informaţia furnizată public este inexactă. Datoriile existente la 31.12.2021 au fost comunicate la începutul lunii ianuarie 2022 Primăriei Municipiului Bucuresti, în scris. Acestea se regăsesc în situaţiile financiare care se depun întotdeauna, periodic, de către toate instituţiile subordonate, la Ordonatorul principal de credite prin Direcţia Generală Economică”, subliniază George Ivașcu.

”Folosiţi o metoda de calcul intenţional deformată şi acuzatoare”

El îl acuză pe Nicuşor Dan că a afirmat „în mod total inexact că o reprezentaţie a unui spectacol la Teatrul Metropolis costă 46.000 de euro (!!!), iar încasările sunt de 350 de euro (!!!)”.

„Folosiţi o metoda de calcul intenţional deformată şi acuzatoare pentru a stabili costurile şi încasările unei reprezentaţii. Metoda dumneavoastră halucinantă de calcul este de a lua întregul buget acordat instituţiei pe un an şi a îl împărţi apoi la numărul de reprezentaţii (40, în cazul Teatrului Metropolis).

Ba chiar adunaţi şi datoria de 1,1 milioane lei la acest buget, datorie pe care o contestaţi, dealtfel, câteva paragrafe mai sus. În total, 9 milioane şi ceva, pentru 40 de reprezentaţii. În realitate, doar acei 1,1 milioane lei au mers la colaboratori.

Sau ar fi trebuit să meargă, dacă i-aţi fi virat. Restul de 8 milioane sunt, aşa cum am menţionat, cheltuieli pentru plata utilităţilor, cheltuieli de întreţinere şi funcţionare administrativă şi cheltuieli pentru plata personalului angajat”, mai spune George Ivașcu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati