George Simion, la vot alături de Călin Georgescu

Călin Georgescu, însoțit de șeful AUR, George Simion, au sosit la secția de vot din Mogoșoaia și au făcut declarații de presă.

„Hristos a Înviat. Nu sunt aici pentru a recunoaște o fraudă precum aceste alegeri. O fraudă pusă la cale din cei care au făcut din viclenie unica politică de stat. Dar sunt aici pentru a recunoaște puterea democrației, puterea votului care sperie sistemul, care îngrozește sistemul. Sunt aici pentru interesul poporului român, pentru demnitatea lui, pentru măreția lui, pentru noblețea lui. România s-a trezit, curajul nostru, curajul poporului român este conștiința trează. A venit vremea să ne luăm țara înpoi, eliberată de ciocoi, și turul doi înapoi. Sus inimile și veți fi liberi”, a spus Georgescu.

„Hristos a înviat. Am votat cu Călin Georgescu. Suntem aici cu o singură misiune. Revenirea la ordinea constituțională, la democrație. Nu am nici un alt oboiectiv decât locul unu pentru poporul român, în slujba căruia mă aflu. Suntem aici cu poporul și pentru poporul român, suntem aici cu o singură dorință, să facem dreptate pentru România”, a declarat Simion.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati