Gheorghiţă spune că zilnic se fac până la 10.000 de programări pentru AstraZeneca: Oamenii îşi recâştigă încrederea

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, spune că încrederea românilor în vaccinul AstraZeneca s-a recuperat, în condițiile în care aproximativ 10.000 de persoane se programează în fiecare zi.

„Eu m-am aşteptat ca nivelul de încredere să scadă chiar mult mai mult decât a fost semnalat în primele zile după ce au apărut acele semnale de evenimente trombo-embolice, însă în momentul de faţă zilnic sunt programate circa 9.000-10.000 de persoane, practic este un grad aproape maximal de ocupare a locurilor în centrele de vaccinare, ceea ce înseamnă că uşor-uşor oamenii îşi recâştigă încrederea şi acest lucru este foarte bun, faptul că avem încredere în datele ştiinţifice şi în recomandările Agenţiei de reglementare de la nivel european”, a spus Valeriu Gheorghiţă, la Realitatea Plus.

Luna septembrie rămâne în continuare termenul până la care ceea mai mare parte din populația României ar trebui să fie imunizată.

„Eu pot să vă spun că, bazându-ne pe tulpina sălbatică, din Wuhan, însemna un prag de imunizare de 70%, însă, în lumina emergentei tulpini britanice care este mult mai contagioasă, este posibil să avem nevoie de un procent mai mare de imunizare de peste 70%, poate 80%. (…) În România, luna septembrie rămâne un termen realist pentru atingerea pragului de imunizare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati