Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Ghid cu activități propuse de adolescenți, pentru o vacanță dincolo de ecrane: Copiii petrec chiar și zece ore pe ecrane, în vacanță, iar pragul de vârstă a coborât la cinci ani

Salvați Copiii lansează un ghid cu activități propuse de adolescenți, pentru o vacanță dincolo de ecrane, într-un context în care tot mai mulți copii și adolescenți și-o petrec pe internet, cu consecințe asupra sănătății lor emoționale și relaționale.

Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii transmis vineri, mini ghidul propus de organizație cuprinde recomandări de a petrece timp în vacanță, fiind creat cu ajutorul adolescenților, în cadrul unui eveniment pilot, ‘Unplugged Hackathon’, atelier intensiv de creație colaborativă, folosind tehnologia.

Ghidul creat în cadrul evenimentului va fi publicat pe site-ul https://oradenet.ro/ și va putea fi consultat începând cu după-amiaza de vineri.

Potrivit datelor organizației, aproape jumătate dintre copii petrec peste șase ore pe zi online, iar vârsta de debut în utilizarea rețelelor sociale a coborât chiar și la cinci ani. Pe perioada verii, copiii ajung să petreacă chiar și zece ore pe ecrane, unde se confruntă cu presiuni constante de a fi vizibili, acceptați, amuzanți, perfecți, înainte de a avea resursele psihologice necesare pentru a înțelege și gestiona aceste așteptări nerealiste.

În 2025, intervalul de vârstă în care utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă este de 5-10 ani, în condițiile în care, în 2019, aceasta era de 9 ani, iar în studiul din 2021 vârsta medie la care copiii utilizau rețelele sociale era de 8,2 ani.

Doi din cinci copii spun că au fost jigniți sau au primit ‘mesaje supărătoare’ pe internet, în creștere comparativ cu 2021 și 2024, arată cel mai recent studiu realizat în rândul copiilor din 2025.

Un procent de 48,3% dintre copii petrec peste șase ore pe zi online, majoritatea acestui timp fiind dedicat rețelelor sociale.

Un copil din trei, dintre cazurile care au apelat la serviciile de consiliere ale psihologilor organizației în 2020- 2021, s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, anume tentative de suicid.

 

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati