Ghidul de bune practici pentru persoanele vârstnice cu diabet zaharat de tip II, lansat în București

S-a lansat ”Ghidul de bune practici alimentare pentru persoanele vârstnice aflate în grupă de risc – Diabetul Zaharat de tip II”!

Sala de Consiliu a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila a găzduit un eveniment editorial deosebit: lansarea în premieră a ”Ghidului de bune practici alimentare pentru persoanele vârstnice aflate în grupă de risc – Diabetul Zaharat de tip II”, un proiect editorial al Centrului pentru Seniori al Municipiului București, realizat în parteneriat cu Fundația ”Ana Aslan” Internațional și Asociația Medicilor de Familie București – Ilfov.

Ghidul se va distribui gratuit

Acest ghid atât de util mai ales seniorilor, care se va distribui gratuit, a fost elaborat de Dr. Oana Parlițeanu, medic specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.

”Mulțumim seniorilor prezenți în număr mare la acest eveniment, invitaților speciali, partenerilor noștri și tuturor celor implicați în elaborarea și desăvârșirea acestui proiect editorial atât de necesar! La ora actuală, peste 2 milioane de români sunt diagnosticați cu această afecțiune și peste un milion și jumătate se află în așa-numita zonă de pre-diabet, adică în grupa de risc” – a spus Alexandra Dobre, Director General Centrul pentru Seniori al Municipiului București, în deschiderea conferinței.

”Este foarte important să avem parte de educație și de informare, de campanii de prevenție, mai ales în rândul seniorilor care se confruntă cu probleme financiare precare și cu o lipsă a accesului la informații. Mă bucur că acest ghid va ajunge prin intermediul medicilor de familie, la cât mai mulți bucureșteni care au reală nevoie de astfel de publicații și că am putut fi utili și de folos tuturor celor care au nevoie de noi.”

Bune practici alimentare și stil de viață sănătos pentru vârstnici

”Ghidul de bune practici alimentare pentru persoanele vârstnice aflate în grupă de risc – Diabetul Zaharat de tip II” propune stabilirea unui set de bune practici alimentare și stil de viață sănătos, în contextul susținerii conceptului de îmbătrânire activă.

Din cuprins, amintim: ”Factori de risc”, ”Implicațiile  Diabetului Zaharat de tip II”, ”Sfaturi pentru o viață sănătoasă”, ”Principii nutritive: glucide, lipide, proteine”, ”Fibrele alimentare”, ”Hidratarea”, ”Ceaiurile”, ”Mierea”,”Sarea”, ”Alcoolul” și ”Modele de dietă”.

Ghidul face parte din campania de informare, conștientizare și prevenție a diabetului zaharat de tip II intitulată ,,STOP DIABET! ALEGE SĂNATOS! Profilaxia începe de pe masa ta” inițată de Centrul pentru Seniori al Municipiului București. Campania a demarat pe 14 noiembrie 2021, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Luptei Împotriva Diabetului Zaharat. Atunci intrarea principală a Spitalului Clinic COLȚEA a fost iluminată în albastru, culoare-simbol a luptei împotriva diabetului zaharat. 

La evenimentul de lansare au luat cuvântul, în ordine, Prof.Univ.Dr. Cătălina Poiană, Prorector U.M.F. “Carol Davila” Bucureşti, Prof.Univ.Dr. Luiza Spiru, Șef Disciplina de Geriatrie și Gerontologie, U.M.F. ”Carol Davila” – Facultatea de Medicină, Președinte Fundația ,,Ana Aslan” International, Medic Primar Medicină Internă, Geriatrie și Gerontologie, Gerontopsihiatru la Spitalul de Boli Cronice ”Sf. Luca”, Dr. Rodica Tănăsescu, Vicepreședinte Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – AMFB, Conf. Dr. Corina Zugravu și Dr. Mirela Nedelescu, reprezentantele Institutului Naţional de Sănătate Publică (Ministerul Sănătăţii) și, prin aplicația zoom, autoarea, Dr. Oana Parlițeanu.

Campania “STOP DIABET! ALEGE SĂNATOS! Profilaxia începe de pe masa ta”, cu impact important asupra seniorilor Capitalei, are ca scop informarea și conștientizarea persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani și nu numai, asupra pericolului reprezentat de creșterea incidenței acestui diagnostic, mai ales în rândul vârstnicilor, precum și educarea acestora în sensul alegerii unor bune practici alimentare de îngrijire și tratament. Proiectul are ca obiective principale:

  • conștientizarea seniorilor, dar și a publicului larg privind pericolul reprezentat de creșterea incindenței diabetului zaharat la nivel mondial, implicit național,
  • lansarea de programe educaționale
  • organizarea de acțiuni specifice.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati