La 26 august, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranșă, numărul II, de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijiin pentru România”
Valoarea totală a tranșei II se ridică la aproape 600.000.000 lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.
Tranșa II cuprinde și o serie de noi beneficiari deveniți eligibili după startul programului, care vor primi cardurile în cursul acestei luni
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat la 26 august plățile aferente tranșei II din ajutorul de 1.000 de lei oferit prin programul „Sprijin pentru România”, pentru un număr de 2,4 milioane de beneficiari care au intrat în posesia cardurilor. Reamintim că sunt IV tranșe a câte 250 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul lui 2022.
Sfarsitul primului paragraf
În această lună se vor distribui și încărca și cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranșe, sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane. În continuare, MIPE prezintă un ghid cu îndrumări pentru beneficiarii care se află în această situație.
SITUAȚIA I
Sunt eligibil, dar nu am primit cardul
Sunt persoane care nu au intrat în posesia cardului pentru că la momentul distribuirii nu se aflau la domiciliu. Poșta Română încearcă distribuirea de două ori pentru fiecare beneficiar. Dacă vă aflați în această situație, primul pas este să verificați la cel mai apropiat oficiu poștal. Dacă nu găsiți cardul acolo, sunați la 031.9268.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program se eliberează noi suporturi electronice.
Așadar, dacă ați devenit eligibil pe parcursul programului, veți fi adăugați pe aceste liste. Pentru a vă asigura că nu sunteți omis, vă puteți adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială – din județul de reședință. Verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar MIPE nu are autoritatea să adauge sau să elimine beneficiari din liste.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Categoriile eligibile sunt următoarele:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
SITUAȚIA II
Am primit cardul, dar nu este încărcat
Sunt câteva situații în care, din motive tehnice, confirmarea distribuirii cardului către fiecare beneficiar se efectuează cu întârziere. MIPE nu poate efectua plata până nu primește această confirmare de la C.N. Poșta Română. Dacă aveți card și nu este încărcat, sunați la 031.9268.
SITUAȚIA III
Am pierdut cardul/Nu funcționează
Beneficiarul care a pierdut/nu îi funcționează cardul social trebuie să anunțe emitentul, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului. Emiterea unui nou card și expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.
Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
Edenred: 021 301 33 03 Sodexo: 021 204 46 64 UP România: 0374 66 22 73
SITUAȚIA IV
Nu știu de unde pot cumpăra alimente/mese calde
Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici — www.fonduri-ue.ro/vouchere. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.
Dacă aveți alte curiozități pe tema utilizării voucherelor, aici găsiți răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări -– www.fonduri-ue.ro/vouchere.