Duminică, în ziua de Rusalii, pe 8 iunie, Gigi Becali (66 de ani), patronul celor de la FCSB, a ieșit pe Calea Victoriei, pentru a organiza o contramanifestație la marșul LGBT, „Bucharest Pride”, care a avut loc sâmbătă, 7 iunie.
Becali a participat duminică la un marș religios desfășurat pe Calea Victoriei, imediat după parada Pride, organizată de comunitatea LGBTQ+.
Însoțit de preoți și enoriași, acesta a refăcut traseul evenimentului pentru a „sfinți” locul, potrivit propriei declarații. Cu o cruce pe umeri, el a susținut că inițiativa reprezintă o manifestare a credinței ortodoxe, în oglindă cu demonstrația anterioară.