Gigi Becali, gata să aducă medicamente din India și Rusia în lupta cu noul coronavirus. “Le pun în farmaciile din România fără adaos!”

Gigi Becali este gata să cumpere medicamentele corespunzătoare din străinătate, pe care să le pună la vânzare în farmaciile din România, fără adoas.

Gigi Becali este pregătit să cumpere medicamente din India și Rusia, care să ajute populația să lupte cu succes contra COVID-19. Totodată, patronul FCSB-ului somează Ministerul Sănătății să spună clar ce tratament trebuie să urmează în cazul în care ai unul sau mai multe simptome specifice coronavirusului, scrie Gândul.

Vreau să aduc nişte medicamente pentru că oamenii nu ştiu. De exemplu, tu ai virusul. Ce medicament iei de la farmacie. Ştii? Ce? Să ne spună ministrul Sănătăţii: dacă ai simptome te duci şi iei de la farmacie cutare medicament.

Ei (n.r. – oamenii) mor fiindcă stau fără niciun tratament două, trei săptămâni. Eu vreau să aduc medicamente din India, Favipiravirul, sau Arbidolul din Rusia. Eu cumpăr medicamentele, le pun în farmaciile din România fără adaos, ca să putem salva oamenii. Ei ştiu doar de paracetamol. Băi, nu trece cu paracetamol“, a spus Gigi Becali.

Medicamentele nominalizate de patronul FCSB nu se află însă pe lista celor aprobate de Ministerul Sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor COVID-19. Acolo, deocamdată, se află doar hidroxiclorochină, antiviralul remdesivir sau paracetamol, în cazurile mai uşoare.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati