Glovo a realizat o analiză a comenzilor efectuate de utilizatori pe litoral vara aceasta. Astfel, burgerii, shaorma și pizza se află în topul produselor preferate de la restaurante, urmate de supe și de mici.
- În același timp, produsele cu protecție solară au înregistrat o cerere mai mare, utilizatorii efectuând cu 25% mai multe comenzi față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cel mai comandat produs pe litoral a fost burgerul, preferat de utilizatori fiind sortimentul cu pui, urmat de cel cu vită.
De asemenea, în topul preferințelor s-a situat shaorma, unde utilizatorii au comandat cel mai des varianta cu pui, urmată de cea cu carne de vită și mix. Când vine vorba de cele mai comandate tipuri de pizza, sortimentul Quattro Stagioni a fost cel pentru care utilizatorii de pe litoral au optat cel mai des, clasamentul continuând cu pizza Salami și Capriciosa.
- În topul produselor preferate au fost și supele, ciorba de pui a la grec fiind cea mai comandată, urmată de ciorba de văcuță, ciorba de burtă, dar și de ciorba de fasole cu afumătură. Totodată, și micii s-au aflat printre cele mai comandate produse de pe litoral.
Anul acesta, iulie a fost luna cu cele mai multe comenzi înregistrate din sezonul estival, pe 16 iulie fiind plasate pe litoral cele mai multe comenzi prin Glovo.
Cele mai multe comenzi au fost făcute de utilizatori la prânz și cină, comparativ cu perioada din extrasezon, când cele mai multe comenzi sunt efectuate seara. În același timp, în sezonul estival, sâmbăta a fost ziua cea mai aglomerată din săptămână, comparativ cu perioada din extrasezon, când se comandă cel mai mult vinerea.
Utilizatorii care au plasat cele mai multe și mai scumpe comenzi pe litoral
În sezonul estival, cele mai multe comenzi au fost realizate de un utilizator din Constanța, care a efectuat 395 de comenzi în această perioadă.
Totodată, cea mai scumpă comandă înregistrată îi aparține unui utilizator din Mangalia, care a cumpărat sandwich-uri, apă și gustări în valoare de 3000 de lei.
De altfel, și titlul de cel mai mare fan gyros din România îi revine unui utilizator din Constanța care, în ultimele 12 luni, a comandat în total 170 de gyrosi, adică, în medie, 14 gyrosi în fiecare lună.