Godină, despre accidentul provocat de polițistul din București: De pe margine e ușor să comentezi, să faci dreptate și să judeci

0
265
Foto: Facebook / Marian Godina

Polițistul Marian Godină a comentat pe Facebook despre accidentul din București în care un polițist aflat la volanul unei autospeciale a lovit două fetițe, iar una dintre ele a murit la scurt timp după impact.

„Ce aș putea spune pentru a-i satisface pe cei care mi-au comentat azi pe pagină sau pe alții care au simțit nevoia să-mi lase mesaje în care să mă ia la rost pentru ce s-a întâmplat ieri?

Am fost la zeci de accidente mortale cât am lucrat la Poliția Rutieră și pot spune că reprezintă unele dintre cele mai mari tragedii prin care poate trece omul de-a lungul vieții sale.

În cazul accidentelor rutiere, moartea vine brusc și răpește oameni sănătoși, de multe ori tineri, chiar și copii, așa cum s-a întâmplat ieri. Oameni la care nu se aștepta nimeni să moară.

Mor oameni care aveau toată viața înainte, iar cei care trăiesc vor fi nevoiți să o facă cu această grea povară tot restul vieții lor. Ce pedeapsă poate fi mai grea decât asta?

Faptul că poliția are o imagine șifonată, iar autorul accidentului de ieri este (încă) polițist a făcut ca mulți să refuleze în comentarii pline de ură la adresa poliției și a polițiștilor. Este o revoltă pe care o pot înțelege, am citit multe dintre comentariile apărute la diverse știri în care oamenii îi doreau polițistului să putrezească în pușcărie, să fie omorât, să fie arestat etc.

După cum am spus, pot înțelege aceste reacții la cald, venite imediat după citirea știrii despre un copil nevinovat care a murit.

Ceea ce nu înțeleg e de ce sunt văzut eu ca cel care ar trebui să dea explicații, să scrie despre asta ceva neapărat, eventual să îmi asum vreun soi de răspundere pentru faptele altora, doar pentru că sunt și eu polițist.

Niciodată nu am simțit repulsie sau ură față de autorul unui astfel de accident atunci când eram nevoit să-l audiez la scurt timp după ce comisese accidentul sau dacă mi s-a întâmplat vreodată, sigur mi-a trecut la scurt timp.

”Faptul că autorul e polițist nu-i va aduce în niciun caz vreun beneficiu”

Erau oameni distruși care îmi puteau provoca doar compasiune. Mi-era teamă și să mă gândesc măcar pentru o clipă cum ar fi să fiu în locul lor, să trăiesc până voi muri cu gândul că am luat o viață.

Faptul că autorul de ieri e polițist nu-i va aduce în niciun caz vreun beneficiu, din contră chiar.

Cât despre faptul că se va încerca mușamalizarea cazului, asta e o adevărată utopie despre care se poate vorbi doar în articole de presă de scandal în căutare de monetizare.

Sunt convins că s-au făcut toți pașii procedurali cu maximă strictețe.

Tragedia cea mai mare rămâne însă asupra familiei greu încercate. Sper să aibă multă putere! De pe margine e ușor să comentezi, să faci dreptate și să judeci, dar durerea cruntă o simt doar cei implicați”, scrie Marian Godină pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.