Grădinițele și școlile postliceale private, controlate de Inspectoratul Școlar București în perioada următoare

Inspectoratul Şcolar Bucureşti va controla toate grădiniţele şi şcolile postlicealele particulare din Bucureşti, la începutul lunii martie a acestui an, scrie stiripesurse.

Verificările vor fi efectuate după ce presa a semnalat că la unele şcoli postliceale din Bucureşti nu este organizată proba pratică, necesară în aceste programe de studiu. La un prim control la unităţile de învăţământ la care au fost sesizate probleme, Inspectoratul a constatat că acuzaţiile sunt adevărate.

“Am luat decizia să verificăm toate unităţile de învăţământ particular din Bucureşti şi le împărţim, pentru că sunt foarte multe, sunt 140 de grădiniţe şi noi nu suntem atât de mulţi oameni. Am luat decizia să începem cu grădiniţele şi cu postlicealele şi continuăm cu şcolile primare, gimnaziale şi liceele”, a declarat, luni, Marina Manea.

Inspectorii vor verifica dacă postlicealele şi grădiniţele respectă Planul-Cadru şi dacă este organizată şi proba clinică pentru cursanţi. Pe agenda controalelor se află şi costul pentru fiecare elev, cât şi documentele conducerii şi activitatea secretariatului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati