Gradul de colectare înregistrat prin Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a înregistrat o creştere exponenţială de la începutul acestui an pentru că trasabilitatea este foarte bună, ajungându-se la 20% în prezent, în condiţiile în care ţinta pentru acest an este de 65%, a declarat, vineri, directorul general al Asociaţiei Berarii României, Julia Leferman, la o conferinţă de specialitate, transmite Agerpres, citată de G4Media.
„Am pornit de la un nivel de colectare de 1,2% în ianuarie, în februarie am ajuns la 7,3% şi în martie suntem deja la 17%, deci o creştere de aproape 500% ca şi progresie de colectare. Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă pentru că trasabilitatea este foarte bună şi sistemul calculează la numărul de unităţi conform raportărilor pe care le primeşte de la producători. Obiectivul de colectare anul acesta este de 65%”, a precizat Leferman, la dezbaterea „CLCC: Hora reciclării a început împiedicat!”.
Ea a subliniat că este provocator acest proces de colectare, existând încă o întârziere a colectării în sine, produsul având un anumit traseu, de la momentul în care este raportat de producător ca fiind pus în piaţă, respectiv de când iese pe poarta fabricii până ajunge, prin lanţul de distribuţie, să fie pus la raft de către comercianţi şi apoi returnat de către consumator.
„Având şi această circulaţie paralelă a stocurilor vechi cu cele noi, această întârziere în colectare este şi din punct de vedere operaţional justificată. Dar faptul că această creştere este exponenţială, dă o notă pozitivă întregului efort de implementare a sistemului, care nu este mic”, a mai spus Julia Leferman.
Totodată, directorul general al Asociaţiei Berarii României a subliniat că aproape 90% dintre ambalajele colectate de RetuRO au fost în zona Bucureşti.
„Există în operare centrele Bonţida, de la Cluj, Timişoara, de la Ştefăneşti, lângă Bucureşti. Cel de la Bucureşti este cel care colectează cele mai multe cantităţi. Infrastructura pe care RetuRO o are acoperă un nivel de colectare mult peste ceea ce se colectează în realitate. Aş vrea să punctez acest aspect, că infrastructura nu este subdimensionată, ea merge şi se dezvoltă într-o progresie care acoperă ce se generează de către piaţă. Urmează să se deschidă încă un centru săptămâna viitoare. Componenta de întârziere vine şi ca urmare a inerţiei cu care ajung aceste ambalaje să se întoarcă la comerciant, însă nota e pozitivă pentru că suntem pe un trend de creştere”, a mai spus Leferman.
RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi – Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) – şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de Uniunea Europeană.