Grecia se așteaptă ca mai mulți români să viziteze țara în acest an

Grecia este cea mai solicitată destinaţie externă pentru turiştii români. Georgios Stafylakis, directorul biroului din România al Organizaţiei Naţionale a Turismului din Grecia, a declarat într-un interviu pentru News.ro că se aşteaptă ca mai mulţi turişti din România să viziteze Grecia în acest an, scrie economedia.ro.

Asta după ce anul 2021 a fost un an foarte afectat de pandemie, când s-a înregistrat o scădere de aproximativ 50% a numărului turiştilor români din Grecia, comparativ cu 2019.

Cea mai vizitată zonă de coastă de pe continent este Halkidiki, iar cea mai vizitată insulă este Thassos. Alte destinaţii insulare preferate de turiştii români sunt Creta, Lefkada, Rodos, Samothraki, Evia, Skiathos, Zakynthos, Corfu, Limnos, Mykonos, Santorini.

„Grecia a anunţat oficial deschiderea sezonului turistic 2022 de la 1 martie. Zboruri internaţionale cu turişti din Europa şi SUA sosesc pe aeroporturile greceşti de la jumătatea lunii martie. Turiştii români au început să viziteze şi Grecia, sunt multe rezervări de Paşte atât cu zboruri aeriene cât şi cu programe de autobuze. Sezonul turistic în Grecia a început, suntem bucuroşi să-i primim pe prietenii noştri români şi să sărbătorim împreună Paştele Ortodox”, a declarat Georgios Stafylakis, directorul biroului din România al Organizaţiei Naţionale a Turismului din Grecia, pentru News.ro.

2019 a fost ultimul an „normal”, peste un milion de turişti români au vizitat Grecia, spune el. 2020 a fost primul an de pandemie, care a cauzat probleme uriaşe turismului din întreaga lume. S-a înregistrat o scădere majoră de circa 80% a turiştilor români care au vizitat Grecia.

Anul 2021 a fost şi el un an foarte afectat de pandemie, comparativ cu 2019, s-a înregistrat o scădere de aproximativ 50% a numărului turiştilor români în Grecia. Dar conform statisticilor se pare că românii s-au bucurat atât de mult de vacanţele în Grecia încât şi-au prelungit şederea cu 2-3 zile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati