Grecia vrea să înceapă sezonul turistic estival la 1 martie

Grecia plănuiește să deschidă sectorul turistic estival la 1 martie și pentru acest lucru a decis să relaxeze restricţiile de călătorie pentru cetăţenii Uniunii Europene, transmite Bloomberg.

„Ţara noastră ia toate măsurile pregătitoare necesare în acest an pentru a putea primi vizitatori în sezonul estival mai devreme ca până acum, la 1 martie”, a declarat vineri ministrul Turismului din Grecia, Vassilis Kikilias, scrie Agerpres.

Deţinătorii unui certificat european de vaccinare valabil pot acum intra în Grecia fără un test Covid-19 obligatoriu, a declarat anterior ministrul grec al Sănătăţii, Athanasios Plevris.

Măsura va fi valabilă începând cu data de 7 februarie, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati