Greenpeace România reclamă restanţe uriaşe în programul Casa Verde Fotovoltaice

Greenpeace România reclamă restanţe uriaşe în programul care vizează instalarea de panouri fotovoltaice de către persoanele fizice. ”Un deceniu nu ar fi suficient pentru ca AFM să rezolve restanţele din acest program”, consideră reprezentanții organizaţiei, precizând că Programul Casa Verde Fotovoltaice este ”cronica unui eşec anunţat”, transmite Agerpres, citată de economedia.ro.

”Politica instituţiilor fără fond. Preşedintele Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că luna viitoare se vor putea depune noi cereri pentru subvenţii la instalarea de panouri fotovoltaice de către persoanele fizice. Minunat, nu-i aşa? În schimb, uită să menţioneze că sunt dosare din 2019 care nu au fost verificate încă, la care se adaugă cele peste 44.000 de dosare din sesiunea 2021 fără un răspuns”, au transmis, vineri, reprezentanţii Greenpeace România.

Potrivit acestora, în ritmul actual, de 10.000 de dosare finanţate în 3 ani, ”un deceniu nu ar fi suficient pentru ca AFM să rezolve restanţele din acest program”.

”Timp de 3 ani, AFM a schimbat peste 7 directori, pe baze politice, fără niciun efect. În contextul crizei energetice de care ne lovim, ar fi o prioritate naţională degrevarea sistemului energetic naţional şi susţinerea prosumatorilor, dar instituţia nu poate acorda finanţarea în timpii asumaţi. AFM are foarte mulţi bani şi „prea puţină capacitate”, ca să folosim un calificativ blând”, au mai precizat reprezentanţii organizaţiei.

Aceştia se întreabă ”când va deveni energia regenerabilă produsă de prosumatori o prioritate”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati