Grevă japoneză în administrația publică. Care sunt revendicările angajaților

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunțat că organizează, joi, o grevă japoneză. Astfel, angajații din administrația publică vor purta banderolă albă sau vor posta pe ușa biroului anunțul care conține revendicările, potrivit unui comunicat de presă. Care sunt revendicările angajaților!

În schimb, activitatea se va desfășura în condiţii normale, fără întreruperea programului de lucru.

Ei cer aplicarea rapidă, în integralitatea sa, a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor ȋn sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală și modificarea Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene.

În acest sens, ei cer discuţii şi negocieri fie pentru înlocuirea sintagmei „venituri” cu ”salariul de bază/încadrare”, fie excluderea unor categorii de drepturi salariale de la limita impusă: indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale fonduri europene, spor condiţii de muncă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati