Grupul MOL angajeaza 74 de absolventi prin intermediul programului „MOL Growww” editia 2023

Grupul MOL va angaja 74 de absolvenți talentați, oferindu-le ocazia să lucreze la soluții care promovează mobilitatea, energia și sustenabilitatea în 7 țări din Europa Centrală și de Est, prin intermediul celei de-a 18-a ediții a programului „MOL Growww”.

MOL lansează ediția din 2023 a unuia dintre cele mai apreciate programe regionale pentru absolvenți – „MOL Growww”. Programul se desfășoară pe durata unui an și le oferă tinerilor talentați, proaspăt absolvenți de studii superioare, posibilitatea să își înceapă cariera în cadrul uneia dintre cele mai importante și stabile companii energetice din Europa Centrală și de Est, și să lucreze la soluții care promovează mobilitatea, energia și sustenabilitatea în regiune.

În cadrul programului „MOL Growww”, absolvenții care vor fi angajați vor face parte dintr-o echipă internațională dinamică și vor fi îndrumați pas cu pas de profesioniștii MOL cu expertiză în domeniile lor de activitate.

După etapa de recrutare, cei 74 de „Growwwers” își vor începe călătoria de dezvoltare profesională astfel: 44 dintre ei vor lucra la sediul MOL din Budapesta, 9 la sediul INA din Zagreb, 12 la sediul Slovnaft din Bratislava și 5 la sediile MOL România din București și Cluj-Napoca.

MOL este o companie în continuă dezvoltare, care aspiră să devină un jucător cheie în economia circulară în Europa Centrală și de Est. MOL are ca obiectiv reducerea emisiilor de carbon și își propune să ofere energie verde și sigură pentru întreaga regiune. Pe lângă domeniul energiei, MOL desfășoară activități importante în domenii precum chimie durabilă, mobilitate, retail și managementul eficient al deșeurilor. MOL caută colegi talentați alături de care să contribuie la crearea unui viitor sustenabil și la progresul întregii regiuni. Pentru atingerea acestui obiectiv, MOL  crede cu tărie în oameni și investește în dezvoltarea profesională a celor care îi împărtășesc această viziune.

„Îi încurajez pe toți tinerii absolvenți să aplice în cadrul programului MOL Growww pentru a se alătura echipei MOL România, dacă simt că vor să facă parte dintr-o comunitate energică de oameni entuziaști, dedicați și pasionați de munca lor. Aici le vom oferi ocazia de a crește atât în plan individual, cât și la nivel de echipă. Fiecare coleg care ni se alătură are atuuri și experiențe diferite, însă evoluția sa profesională este rezultatul colaborării și interacțiunii cu alți oameni, de la care poți mereu să înveți ceva nou. Programul Growww este un început minunat pentru acei tineri absolvenți care visează la construirea unei cariere profesionale de excepție într-una dintre cele mai mari companii din regiune și care își doresc să contribuie la dezvoltarea durabilă și să modeleze viitorul industriei împreună cu noi.”, a declarat Gabriela Neamțu, Director de Resurse Umane al MOL România. 

Tinerii absolvenți pot aplica pentru pozițiile deschise în cadrul MOL Group accesând adresa:
https://molgroupcareers.info/en/growww-graduate-programme

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati