Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o nouă hotărâre care stabilește un plan etapizat de măsuri pentru a asigura debitul de apă necesar funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, a anunțat miercuri seara Guvernul.
Intervenția este necesară în condițiile în care debitul Dunării este prognozat să înregistreze noi scăderi începând cu data de 10 septembrie, a precizat sursa citată, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Hotărârea CNSU prevede realizarea unui sistem de intervenție temporar, modular, etapizat și reversibil. Acesta va fi implementat în zona confluenței de la Cernavodă a brațului Dunărea Veche cu intrarea în Canalul Dunăre – Marea Neagră, în vederea asigurării resursei de apă necesare pentru centrală.
Planul de intervenție va fi declanșat dacă nivelul apei scade până la cota de 1,58 metri în bazinul prizei de apă al CNE Cernavodă și prevede mai multe etape, în funcție de evoluția situației.
Astfel, într-o primă etapă, mai multe nave și/sau barje încărcate vor fi amplasate pe un aliniament cu o lungime de aproximativ 600 de metri, astfel încât fluxul pe brațul Dunării Vechi să direcționeze un volum mai mare de apă către intrarea în Canalul Dunăre – Marea Neagră și, implicit, către priza de apă a centralei, a precizat Executivul.
În a doua etapă se va realiza o închidere modulară cu pontoane și hidrobaraje pe o secțiune de aproximativ 170 de metri, în zona canalului de racord al centralei. Ca variantă de rezervă, acest sistem poate fi înlocuit cu un baraj temporar realizat din piatră.
”În cazul în care acțiunile de intervenție din primele două etape nu vor asigura efectul necesar, Administrația Națională ‘Apele Române’ și Nuclearelectrica vor pune în funcțiune pompe de mare capacitate, care să asigure pomparea de apă suplimentară către priza de apă pentru răcire a centralei”, a anunțat sursa citată.
Lucrările realizate de Administrația Națională ”Apele Române” în baza acestui plan vor fi finanțate prin suplimentarea bugetului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului. Cheltuielile efectuate de celelalte instituții și de operatorii implicați în aplicarea măsurilor vor fi suportate din bugetele proprii și din alte surse constituite potrivit competențelor și responsabilităților acestora, menționează Guvernul.
Măsurile aprobate permit adaptarea intervenției la evoluția nivelului Dunării și urmăresc să asigure resursele de apă necesare pentru menținerea CNE Cernavodă în condiții de siguranță pe durata perioadei caracterizate de debite extrem de scăzute ale Dunării.
Hotărârea CNSU a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 741 din 2 septembrie 2026.
Sursa: Agerpres


