Guvernul a adoptat cadrul legal pentru îmbunătăţirea uniformelor poliţiştilor şi jandarmilor

În şedinţa de Guvern de miercuri au fost adoptate trei hotărâri referitoare la uniformele, echipamentul specific, însemnele distinctive, insigna şi documentul de legitimare pentru poliţişti, jandarmi şi personalul militar din unităţile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi din structurile subordonate acestuia.

Anterior adoptării, cele trei proiecte de Hotărâri de Guvern au parcurs etapa procedurii de transparenţă decizională şi de consultare preliminară interinstituţională. Au fost primite propuneri doar cu privire la actul normativ referitor la uniforma poliţiştilor, în urma dezbaterii publice şi a şedinţei de Comisiei de dialog social la care au participat mai multe confederaţii patronale şi sindicale.

Prin adoptarea celor trei hotărâri se asigură flexibilizarea cadrului normativ, astfel încât articolele de echipament să asigure confortul termic şi protecţia efectivelor MAI în timpul participării la misiuni interne – de ordine publică, antiteroriste, instrucţie montană, misiuni de intervenţie în zonele montane, precum şi la misiuni internaţionale.

Totodată, în vederea derulării în condiţii optime a procesului de adaptare a activităţii de echipare a poliţiştilor la necesităţile obiective ale personalului, determinate de diversitatea misiunilor specifice, precum şi la progresul tehnologic în ceea ce priveşte materialele din care sunt confecţionate articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, se derulează un proiect sectorial de cercetare cu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie pentru identificarea unor soluţii inovatoare de realizare a articolelor de echipament din compunerea uniformei de serviciu a poliţiştilor.

Achiziţionarea noilor articole de echipament specific de protecţie se va face eşalonat, în limita bugetelor alocate Ministerului Afacerilor Interne, fără a se solicita suplimentarea acestora. Totodată, se introduce posibilitatea sancţionării contravenţionale a persoanelor fizice sau juridice care produc sau comercializează articole de echipament sau însemne distinctive din compunerea uniformelor de poliţie, în afara procedurilor legale de achiziţie publică.

La nivelul MAI, a fost elaborat Calendarul privind planificarea activităţilor subsecvente aprobării proiectelor de hotărâre a guvernului referitoare la uniforma poliţiştilor şi a cadrelor militare, primul pas fiind modificarea ordinelor de ministru referitoare la uniforme şi întocmirea specificaţiilor tehnice aferente fiecărui tip de echipament.

Ulterior vor fi elaborate ordine de ministru prin care va fi descris în amănunt fiecare articol de echipament şi modul de purtare al acestuia.

Pe baza specificaţiilor tehnice se vor întocmi caietele de sarcini în vederea organizării procedurilor de achiziţie publică a fiecărui articol. Necesarul de astfel de articole va fi stabilit eşalonat pe baza solicitărilor personalului MAI ca urmare a completării fişelor anuale de echipare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati