Guvernul a adoptat OUG care permite împușcarea urșilor. Pot fi ucise și ursoaicele cu pui

Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanța de Urgență care prevede intervenția în cazul atacurilor urșilor. Potrivit ordonanței, intervenția în cazul urșilor care ajung în intravilanul localităților se va face „gradual”, extragerea prin împușcare fiind meționată în cazul în care „siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor sunt puse în pericol”.

  • „Primarul sau viceprimarul, cunoscând circumstanțele locale, analizând expertiza profesională și gradul de risc, va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul”, a scris ministrul Mediului, Tanczos Barna, după adoptarea actului normativ.

OUG prevede că „intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual” prin următoarele metode:

  • îndepărtarea prin diverse mijloace;
  • tranchilizare și relocare;
  • extragere prin eutanasiere sau împușcare.

În cazul în care exemplarul îndepărtat prin alungare revine în mod repetat, echipa de intervenție procedează la intervenţia prin tranchilizare si relocarea acestuia. Tranchilizarea va fi efectuată de medicul veterinar.

Însă, dacă ursul pune în pericol siguranța cetățenilor, a bunurilor sau a echipei de intervenție acesta va putea fi ucis, scrie Digi24.

Decizia daca animalul este ucis sau nu aparține echipei de intervenție

Echipa de intervenție este condusă de primar/viceprimar și este formată din jandarm, vânător și medic veterinar, iar decizia daca animalul este ucis sau nu aparține echipei de intervenție.

De asemenea, proiectul prevede că „împiedicarea prin orice mijloace a intervenției imediate constituie contravenție și se sancţionează cu amendă contravențională între 7.000 și 10.000 lei.”

Ăot fi împușcate și ursoaicele cu pui

Ordonanța prevede că pot fi împușcate și ursoaicele cu pui, caz în care puii vor ajunge într-un adăpost. Ministrul Mediului spune că Ordonanța „descentralizează” procedura de intervenție.

„Conform actului normativ, în cadrul fiecărei unitate administrativ teritorială se va constitui o echipă de intervenție imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Ei sunt persoanele care, conform legii, în baza expertizei profesionale, decid asupra modului de intervenție imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea și relocarea, eutanasierea sau împușcarea ursului.

„Nu noi din București trebuie să decidem care este ursul de care se teme o localitate întreagă”

Sunt ferm convins că nu noi din București trebuie să decidem care este ursul de care se teme o localitate întreagă, ci tocmai din aceste considerente am descentralizat procedura decizională: primarul sau viceprimarul, cunoscând circumstanțele locale, analizând expertiza profesională și gradul de risc, va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul.

Totodată, actul normativ aprobat astăzi asigură o bază legală pentru ca primarii să își poată apăra comunitatea de pericol în condițiile legii, fără frică”, a scris ministrul Mediului, pe Facebook.

După ce ursul este împușcat, blana și craniul exemplarului ucis se predau Gărzilor forestiere, rămân în proprietatea statului, iar carcasa exemplarului extras prin împușcare revine gestionarului care a efectuat extragerea, adică fondurilor de vânătoare.

Costurile privind gestionarea exemplarelor extrase prin eutanasiere sau împuşcare vor fi suportate de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin autoritatea publică locală care are contract de permanenţă cu Gestionarul sau prin Garda forestieră, în cazul în care intervenția a fost efectuată de aceasta din urmă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati