Guvernul a adoptat proiectul de lege care elimină cumulul pensie-salariu la stat și permite creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, la cerere. La stat, salariul nu va mai putea fi cumulat cu pensia, însă sunt mai multe excepții despre care ministrul Muncii spune că erau necesare. 

Potrivit premierului, documentul va merge în Parlament în procedură de urgenţă şi este proiectul de lege care elimină cumulul de pensie cu salariul la stat şi, în acelaşi timp, prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani.

Premierul a spus că, în opinia sa, aceasta este soluția optimă.

La stat, salariul nu va mai putea fi cumulat cu pensia, însă sunt mai multe excepții despre care ministrul Muncii spune că erau necesare, scrie Digi24.

Aleșii locali, parlamentarii, membrii CCR și ai Curții de Conturi, și nu numai, se numără printre bugetari exceptați din legea interzicerii cumulării pensiei cu salariul la stat.

Cine va putea cumula pensia cu salariul la stat

Potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern și trimis în Parlament, vor putea cumula pensia cu salariul următoarele categorii:

  • persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție
  • persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora
  • pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate
  • membrii Academiei Române
  • asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  • îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

„Acest proiect urmărește câteva obiective: avantajul competitiv al forței de muncă, se fructifică experiența angajaților; proiectul aduce echitate pentru cei care activează în sistemul public și crește baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o măsură opțională”, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Muncii Raluca Turcan.

„Se pot pensiona oricând în intervalul de până la împlinirea vârstei de 70 de ani. În sectorul public, pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din secotrul public au obligația ca în termen de 30 de zile să opteze. Au fost introduse câteva excepții: persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau a celor care au durata mandatului definită de Constituție. Am mers pe această variantă ca legea să fie constituțională. Interzicerea cumului pensie cu salariu este valabilă doar pentru cei care activează în sistemul public.” a mai declarat Raluca Turcan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati