Guvernul a finalizat ordonanţa de urgenţă pentru compensarea facturilor la energie

Guvernul a finalizat, joi, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru compensarea facturilor la energie. Şedinţa Executivului a fost anunţată iniţial la ora 15.00, apoi amânată pentru ora 16.30, însă a început cu puţin înaintea orei 18.00.

  • Premierul Nicolae Ciucă a declarat că actul normativ include măsuri de protecţie a populaţiei şi economiei, în contextul creşterii preţurilor la gaze şi energie şi că a fost prelungită valabilitatea OUG cu un an şi anume până la 31 august 2023, scrie news.ro.

„Deşi am întârziat, aprobăm măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei, în contextul creşterii preţurilor la gaze şi energie. Am extins şi perioada de valabilitate a OUG, practic am prelungit cu un an şi va fi valabilă până la 31 august 2023. Am avut în vedere să asigurăm, aşa cum spuneam, protejarea populaţiei şi a economiei.

Sunt 98% dintre gospodăriile care vor beneficia de această plafonare şi compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Am considerat că e important să luăm măsuri pentru consolidarea resurselor alocate în acest sens.

Am luat măsuri pentru a ne asigura că piaţa internă are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale şi avem funcţionale toate sursele de producere a energiei”, a declarat Nicolae Ciucă, în debutul şedinţei de Guvern, care a început cu o oră şi jumătate mai târziu de ora anunţată iniţial de către Guvern.

Premierul a mai spus că „prin măsurile luate astăzi vom descuraja comportamentul speculativ din piaţa energiei şi gazelor naturale. Suntem pregătiţi ca în funcţie de deciziile Comisiei Europene să adaptăm măsurile noastre cu cele luate la nivelul Comisiei Europene”.

Proiectul de OUG poate fi accesat AICI.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati